x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură  „Spații interdimensionale”, operă de artă de mari dimensiuni, creată de elevii de la 3 licee din Timișoara

 „Spații interdimensionale”, operă de artă de mari dimensiuni, creată de elevii de la 3 licee din Timișoara

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Mai 2024   •   19:00
 „Spații interdimensionale”, operă de artă de mari dimensiuni, creată de elevii de la 3 licee din Timișoara

Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara, ai Colegiul Național Bănățean și ai Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara au descoperit spațiile interdimensionale, au „intrat” în ele, le-au exploatat, apoi au creat. Publicul este invitat să vadă rezultatul, o lucrare de mari dimensiuni de artă în ceramică.

Astfel, vineri, 31 mai, de la ora 18:00, publicul timișorean este invitat la vernisajul lucrării de artă murală / ceramică ce va rămâne permanent pe unul din pereții Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Lucrarea măsoară aproximativ 20 de metri pătrați.

În paralel cu parcurgerea conceptelor teoretice pe parcursul desfășurării proiectului SPAȚII INTERDIMENSIONALE, desfășurat de Asociația Artdendum cu sprijinul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, elevii au fost, zilele acestea, implicați într-un atelier practic de implementare a noilor cunoștințe dobândite în ultimele trei luni. Concret, elevii de la cele trei licee timișorene au creat împreună, sub ghidajul unor artiști plastici profesioniști, o lucrare de artă monumentală. Purtând numele „Spații interdimensionale”, lucrarea va rămâne expusă permanent la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.

Proiectul SPAȚII INTERDIMENSIONALE  a debutat în data de 15 martie 2024 cu ateliere de arhitectură în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara. Ulterior, atelierele au continuat implicând elevii de la Colegiul Național Bănățean și de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Elevii au aprofundat construcția „solidelor Platonice” (tetraedrul, hexaedrul, octaedrul, dodecaedrul, icosaedrul -  integrate de cunoscutul filosof  în ceea ce a numit geometria sacră) prin descrierea, desenarea și înțelegerea lor.

Pe parcursul celor 5 ateliere desfășurate, elevii au învățat concepte de bază legate de geometria plană și solidă a structurilor geometrice.

Elevii au experimentat materializarea formelor geometrice prin lut și caolin, au avut ateliere de serialitate ceramică, construind și deconstruind „solidele Platonice”, interpretând-le prin exerciții ludice. Ulterior, ghidați de designerul ambiental Mihai Caraghiaur, elevii au descoperit cum pot folosi aceste forme în înfrumusețarea mediului din jurul lor.

Finalul proiectului a presupus, astfel, un atelier deschis de artă murală și design ambiental în contextul artei contemporane. Sub ghidajul designerului Mihai Caraghiaur și al artistului vizual Cristian Horațiu Pavelescu, profesor în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara (manager de proiect), elevii au conceput o lucrare de artă murală de 20 de metri pătrați, în ceramică, ce va fi găzduită permanent de acum înainte, pe unul din pereții Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×