Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reprezentant de frunte al domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517, fiul lui Ștefan cu Maria Voichița), Ioan Tăutu a ocupat, vreme de 36 de ani, cea mai înaltă funcție în administrația Țării Moldovei: mare logofăt (cancelar) al țării. „Lunga sa activitate interesează nu numai istoria politică a Moldovei (a fost un expert de prim rang în domeniul relațiilor cu Polonia și Imperiul Otoman), ci și istoria culturală prin ctitoriile sale. Prezența sa în vechile tradiții moldovenești (perpetuate de urmașii săi) este de înțeles. La Bălinești (astăzi în județul Suceava), logofătul Tăutu († 1511) a construit o frumoasă și impozantă biserică, sfințită în 1499 și bogat împodobită la interior și la exterior. Din păcate, aceste fresce nu sunt datate. S-a încercat datarea între 1500-1511 pentru cele din interior având în vedere tabloul votiv pictat pe peretele vestic al naosului, dar această ipoteză este serios înlăturată de confuziile peste care se întemeiază: s-au interpretat eronat informațiile oferite de tabloul votiv și de pietrele funerare. Ar trebui poate să se restrângă acest interval la anii 1501-1505, avându-se în vedere portretul lui Petrașco: acest fiu al logofătului s-a născut după septembrie 1500 (când a murit fratele, care purta același nume), ceea ce explică de ce tabloul votiv îl reprezintă la o vârstă mică.”, menționa cercetătorul Ștefan S. Gorovei într-un articol pentru revista Analele Putnei, XI, 2015, 1.
Miezul expresiei «s-a fript ca Tăutu la cafea»
Lămuriți (cât de cât) cine a fost logofătul Ioan Tăutu și ce zestre culturală ne-a lăsat spre păstrare și admirație, cedăm cuvântul distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi, să ne lămurim și în legătură cu înțelesurile numelui Tăutu: „Expresia «a pățit-o/s-a fript ca Tăutu la cafea» ar avea, după Neculce, cu adevărat, temei. Logofătului Tăutu, trimis de Bogdan Vodă ca sol la turci, «dându-i-se cahfè, nu știè cum o va bè. Și au început a închina: Să trăiască împăratul și viziriul! Și închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.» (Ion Neculce, O samă de cuvinte). Astfel, Tăutu e socotit a fi cel dintâi băutor de cafea din Moldova.”
Dinspre slovaci, sloveni, slavoni
Cum se tălmăcește însă numele de Tăutu! „Precum Armeanu, Sârbu, Rusu, Tăutu e un nume de familie derivat dintr-un etnonim, provenit din maghiară - tóth. - Cu înțelesul, astăzi, de «slovac». În trecut, era dat, cel mai adesea, unui slovac, dar și unui sloven ori croat din Slavonia. Vorbitorilor de slavă din regatul maghiar, de religie romano-catolică. Nu slavilor ortodocși (ruteni, sârbi). Sate de tăuți (slovaci) au existat la noi nu doar în Maramureș și Ardeal, ci și peste munți. Numele de Tăutu desemnează, așadar, până astăzi, pe o persoană cu strămoși slovaci, sloveni, slavoni, ori care are o înfățisare «de tăut» (așa cum cineva mai blond e numit uneori «rusu/l’»). Tóth (Tăutu), altfel, e al treilea nume ca răspândire în Ungaria. Că vestitul Tăutu, trimis la Stambul, va fi fost român, tăut ori ungur, greu de spus. Anecdota cu cafeaua îl nemurește însă ca hâtru moldovean.”
Vorba lui Păstorel: „Tunul rus și rusul tun”
Alt nume cu origine uitată - Pahonțu: „Nume întâlnit la noi în Muntenia și Moldova. Provenit dintr-o poreclă - pahonț, pohonț (Creangă) - folosită pentru a desemna o persoană necioplită, care nu se îngrijește, needucată. În fapt, o comparație (o jignire, adesea nedreaptă) a cuiva cu aspectul neîngrijit al soldaților din armatele de ocupație (rusești), ori care doar treceau prin Țările Române. Termen rusesc - pehotineț - care a suferit modificări în română (în Moldova). Tălmăcit prin infanterist (din pehota - infanterie). În vechea slavă - пѣхъ - forma scurtă a рēd (picior). Pehotinețul/pahonțul era un soldat rus al trupelor auxiliare, dar și logistice, care se ocupa de căruțe, cai, transportul tunurilor, aprovizionare (cărăuș). În mentalul nostru popular, un astfel de soldat a rămas un personaj negativ («zugravit» ca atare, spre zilele noastre, de Păstorel Teodoreanu: «Pe drumeagul din cătun/Venea ieri un rus şi-un tun/Tunul rus/ Şi rusul tun!)»”.
Pastila de religie
„Mitropolitul Petru: Eminescu e Antihrist!”
Astăzi, la „Pastila de religie”, un text acuzator al cercetătorului Gheorghiță Ciocioi: „Da, suntem vinovați. Noi, cei din țară... O delegație basarabeană a urcat Dealul Patriarhiei, la începutul anilor ‘90, cerând reactivarea mitropoliei românești de peste Prut. Nu mitropolitul Petru a cerut aceasta. Doar că cineva s-a prezentat, în scurt timp, cu Petru la Iași. Apoi Bucureștiul a aprobat ierarhul pentru Chișinău. Aveam mitropolitul gata făcut de ruși. Certat cu Vladimir în urma unui scandal ca cel de mai deunăzi, în care cei doi fuseseră implicați la mănăstire. Mușamalizat cu nu puțini bani. Era vorba tot de niște tineri... Consiliul eparhial al noii mitropolii, format din cei care ceruseră aceasta Bucureștiului, a fost contrariat de numire. Oameni de cultură, deputați din primul parlament basarabean - Maria Bieșu, Grigore Vieru, Valeriu Matei...”.
Clocotul anilor ‘90
Mai departe: „În sfârșit, așa hotărâse Bucureștiul. Erau pe atunci, la Chișinău, multe, multe manifestări culturale, de promovare a limbii române, a identității naționale. Ne aducem aminte de clocotul acelor ani. La un eveniment dedicat lui Eminescu a fost chemat mitropolitul Petru. Ierarhul hirotonit de ruși, ajuns la români, trebuia scos de acum în lume. «Știți, Preasfinția Voastră...Eminescu»... «Ce, ce Eminescu! Eminescu e Antihrist», a răspuns vlădica, mai mereu tăcut până atunci. Consilierii eparhiali au înmărmurit. Știau că Petru e așa, «mai smerit din fire». «Eminescu n-a scris Împărat și proletar? E împotriva religiei» - a concluzionat cu aer de filosof. Pe cine să mai schimbi de acum! Asta a vrut Țara... Erau vreo 60 de parohii adunate de personalitățile românești pentru noua eparhie. Petru a început să le piardă. A pierdut și o mănăstire. Și mai grav: nu mai întrunea consiliul eparhial... A fost întrebat ce se întâmplă. «L-am desființat», a răspuns senin Petru.”
Sfetnici din est
Încheierea: „Mai marii culturii românești de la Chișinău se așteptau ca Bucureștiul să intervină de data asta. Altceva îi ceruseră Țării. Petru și-a ales apoi drept sfetnici pe Iurie Roșca (iubit chiar de dreapta de la noi pe atunci), care își face veacul mai mult la Tiraspol astăzi, protejat de știm bine cine, și pe Vlad Cubreacov (auto-răpitul ce crea emoții la București, voindu-se răscumpărat de România pe ceva milioane de euro…). Poate că de aici știți povestea. Suntem, iată, unde suntem.”
Ioan Tăutu a ocupat, vreme de 36 de ani, cea mai înaltă funcție în administrația Țării Moldovei: mare logofăt (cancelar) al țării.
Precum Armeanu, Sârbu, Rusu, Tăutu e un nume de familie derivat dintr-un etnonim, provenit din maghiară - tóth. - Cu înțelesul, astăzi, de slovac. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog
La Bălinești (astăzi în județul Suceava), logofătul Tăutu († 1511) a construit o frumoasă și impozantă biserică, sfințită în 1499 și bogat împodobită la interior și la exterior.
Că vestitul Tăutu, trimis la Stambul, va fi fost român, tăut ori ungur, greu de spus. Anecdota cu cafeaua îl nemurește însă ca hâtru moldovean. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Pahonțu e un nume întâlnit la noi în Muntenia și Moldova. Provenit dintr-o poreclă - pahonț, pohonț (Creangă) - folosită pentru a desemna o persoană necioplită, care nu se îngrijește, needucată. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
