Acest om pe numele lui Constantin Codrescu

La sarbatoarea pe care Televiziunea Romana a facut-o Teatrului, la sfarsit de an, am fost la aceeasi masa cu un actor pe care-l admir si-l iubesc nespus – Constantin Codrescu.

Are cea mai frumoasa voce pe care am auzit-o vreodata. Darul lui de la Dumnezeu. Cu aceasta voce am crescut, caci la 'Teatrul la Microfon' toate ma­rile roluri din marile repertorii erau jucate de el. Balcescu lui Camil Petrescu, Hermani a lui Victor Hugo, Don Carlos de Schiller.
Un actor si un om cum rar se gaseste. Bland si bun, cuminte aproape, nu l-am auzit niciodata vorbind de rau pe cineva, agresand pe cineva...

Palatul Mogosoaia a avut o tresarire
Am jucat cu el intr-un spectacol in aer liber despre Brancoveanu (cel pe care istoria secreta il numeste 'vulpea Balcanilor'). Cand a inceput Constantin Codrescu-Brancoveanu- sa vorbeasca. Palatul Mogosoaia a avut o tresarire, vantul s-a oprit si inima mea batea sa iasa din piept. In seara aceea, din cauza starii am fost si eu talentata.

Constantin Codrescu aducea lumina si o punea-n cuvinte. Viata noastra decade. Arta poate face oricine azi. Dar intre atatea vedete peltice, sasaite, balbaite, vedete care atunci cand vorbesc parca tac si cand merg parca stau – o asemenea voce carismatica iti intareste credinta in Dumnezeu. Ma gandesc cat de fericiti trebuie sa fi fost colegii lui si spectatorii atunci cand era frumos si tanar.

Si din cer, pe de-ndata, mi-a cazut in mana un articol din vremea inceputului sau teatral, povestit de un actor – Chiril Economu – fost director al Teatrului 'Nottara', 'un actor de origine albaneza', cum se semneaza el. A fost director adjunct al Teatrului National. Aflu din acel capitol al unei carti de amintiri ca prin anii ’50, dupa mari succese pe scena, Constantin Codrescu a fost expulzat din teatru fara nici un drept de apel.

Si asta nu s-a intamplat oricum, ci ca-n carti. Intr-o sedinta care a durat ore-n sir. Si au existat lozinci, diagnostice, oportunism desantat si invective. Sentinta oribila era ca acest actor nu mai avea voie sa se urce pe scena, nici macar ca fi­gurant.
Nici un glas, nici macar un singur glas nu s-a ridicat sa-l apere pe Constantin Codrescu, colegul tanar si foarte cultivat, posesor al unei culturi deosebite.
Devenise 'omul negru' si le era si frica oamenilor sa-i vorbeasca. Lasitatea e una dintre insusirile de fiecare zi ale omului.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Dupa un timp s-a prabusit psihic, material, dar mai ales cu durerea actorului talentat care nu mai poate urca pe scena. Asta e o durere careia eu nu stiu cum i-a supravietuit Constantin Codrescu. Dar intr-o zi a batut la usa directorului Teatrului 'C.Nottara', care era pe atunci Chiril Economu, dupa ce o mai fi fost si prin alte parti.

Dupa aceasta audienta, directorul Teatrului 'Nottara' scrie ca numai talentul lui Cons­tan­tin Codrescu a generat 'monstruoasa coalitie' a teatrelor de a-l lapida. Dar acest actor-director a dorit sa-l salveze. Adica o bresa in lasitatea de fiecare zi. A incercat sa-l salveze, pentru ca stia toata lumea ca era victima unei conjuncturi oribile.

A vorbit cu Constantin Florea de la Comitetul Municipal de partid, cine o fi fost aceasta persoana care i-a spus scurt: 'Angajeaza-l' si cu decizia de angajare l-a chemat pe actor. Codrescu a devenit deodata angajat si foarte nelinistit, stia el de ce.

'Trebuie sa ne iertam dusmanii'
Peste un scurt timp, Chiril Economu a fost subiectul unei alte sedinte-maraton. La sedinta erau directori de teatru: Zaharia Stancu, Lucia Sturdza Bulandra, Elena Deleanu si toti ceilalti, dar nimeni nu cunostea subiectul sedintei. Sapte scaune in spatele mesei cu catifea rosie astepta prezidiul.
– Cam numeros prezidiu!

Cand a inceput sedinta, se­cretarul cu propaganda a spus:
'Totusi punem in discutie o grava abatere de la disciplina de partid, savarsita de Chiril Economu si anume sfidand hotararea organelor de partid, a angajat un inveterat dusman de clasa'.
Spune Chiril Economu: 'Am simtit solidaritatea celor din sala', dar au fost si filipice demagogice, dezolante, tot ale unor colegi.

Directorul Teatrului Armatei era un general, Marius. Acolo fusese actor Constantin Codrescu, cand a fost alungat. Chiril Economu discutase cu acest general despre angajarea lui Constantin Codrescu.

In sedinta, generalul Ma­rius era in prezidiu. Economu l-a intrebat in gura mare, cand mai a vea putin si se ineca:
– Pot sa reproduc vorbele dumneavoastra de la intreve­derea noastra?
– Da, a raspuns generalul.
– Tovarasul genelar Marius a spus asa:
Nu va dati seama ce a insemnat pentru mine, pentru constiinta mea, toata «inscenarea» cu Codrescu. Pur si simplu, dupa opinia mea, el n-a fost decat victima talentului sau, pe care impostorii din teatru nu i l-au putut tolera.
Asa mi-a spus generalul Marius si asta mi-a dat putere sa salvez un om nevinovat de la distrugere.'

Si atunci Zaharia Stancu s-a sculat si a tras concluziile sedintei, fortand binele:
'Cred ca toata lumea este edificata. Si mai cred ca intalnirea noastra a fost foarte utila, pentru ca ea ne invita pe toti sa punem mana pe matura si sa curatam teatrele de nulitati, secaturi si intriganti, care sunt, din pacate, luati in serios'.
Iar secretarul cu propaganda a conchis: 'Codrescu ramane angajat', dar tot Economu sa-si asume intreaga raspundere.

Din aceasta clipa, Constantin Codrescu a facut o cariera spectaculoasa in teatru si film. Justitia este egala cu dreptatea, adevarul si valoarea fiecarei fiinte umane. Asa trebuie sa fie.
Asta e povestea! N-am multe lucruri de spus in incheiere.

Cum o fi trait alaturi de cei care l-au discutat ca pe un repetent sau ca pe un hot, cum se salutau. Si oare ce-au patit cei ce s-au facut vinovati de o astfel de onctuozitate, ca de crezut in vina lui Codrescu era greu de crezut. Inchei cu o vorba a lui Heinrich Heine: 'Trebuie sa ne iertam dusmanii, dar nu inainte de-a-i spanzura'.