x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Actorul Ion Lucian, internat la Spitalul "Floreasca"

Actorul Ion Lucian, internat la Spitalul "Floreasca"

07 Ian 2010   •   00:00
Actorul Ion Lucian, internat la Spitalul "Floreasca"

Maestrul a fost internat, aseară, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" din Capitală, după ce i s-a făcut rău pe scenă, starea lui fiind în prezent stabilă. Un echipaj SMURD a venit la teatru şi l-a transportat pe actor la Spitalul Floreasca, unde, iniţial, a fost dus la Secţia de terapie Intensivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare, starea actorului este stabilă, motiv pentru care a fost transferat într-o secţie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile. Bogdan Opriţa a precizat că Ion Lucian a rugat cadrele medicale să nu facă publice informaţii legate de diagnosticul său.

Actorul în vârstă de 86 de ani a mai fost internat, în noiembrie 2008 la Spitalul Universitar "Elias", pentru un control, din cauza unor suferinţe gastrice, informează Mediafax.

Ion Lucian a jucat, de-a lungul carierei sale, în spectacole clasice, precum "Titanic Vals" şi "Mofturi", dar şi în piese de Eugen Ionescu şi a realizat o piesă proprie dedicată copiilor, "Cocoşelul neascultător" - montate la teatre din Paris, Caen, Rennes (Franţa), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia).

El este director al Teatrului pentru copii Excelsior, Societar de Onoare al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti şi, din 1973, membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa.

În iunie 2004, Ion Lucian a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare din partea guvernului francez, pentru activitatea sa artistică desfăşurată în spaţiul francofon. De asemenea, la Festivalului Comediei Româneşti, ediţia din 2007, marelui actor i-a fost acordat Premiul de Excelenţă. (V.A.)


×
Subiecte în articol: teatru