Un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, "Ceapa" este o comedie cu note grave, pune în valoare textul prolificului prozator italian Aldo Nicolaj care vorbește relaxat despre lucruri serioase, amuzându-se copios, dar cu seninătate, de alegerile sau traiectoriile greșite din viața personajelor sale.
Piero, un impresar aflat la apogeul carierei, hotărăște cu o luciditate rece să-și pună capăt zilelor în ciuda unei vieți aparent fericite. Viața personajului Pierro Della Pineda este desfăcută pe parcursul piesei în fața publicului întocmai ca o... ceapă, foaie cu foaie, în încercarea de a-și recompune și evalua imaginea propriei existențe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc pe rând raporturile cu eroul nostru.
O comedie cu rafinat parfum italian regizată de Dan Tudor, "Ceapa" împletește situațiile neprevăzute de viață ale protagonistului cu momente de mișcare atent coregrafiate și o muzică semnată de compozitorul Vlaicu Golcea, dând viață scenelor într-un univers elegant și versatil plăsmuit de scenograful Corina Grămoșteanu.
Echipa de creaţie a acestui spectacol este coordonată de regizorul Dan Tudor, scenografia e semnată de Corina Grămoșteanu, iar muzica de Vlaicu Golcea. În distribuţie îi veţi revedea în rolurile Piero della Pineda, impresar - Adrian Păduraru, Giulia, soția lui - Alexandra Velniciuc, Oreste, prietenul lui Piero - Sorin Aurel Sandu, Bianca, amanta lui Piero - Silvia Stanciu, Mimo Rasi, prietenul Biancăi - Cătălin Frăsinescu, Lucia, secretara lui Piero - Ana Maria Ivan, Liza, fiica lui Piero și a Giuliei - Irina Cărămizaru, Nando, fiul lui Piero și al Giuliei - Cristian Neacșu.