Un moment important în această perioadă dificilă din punct de vedere economic a avut loc marţi seara la Călăraşi: inaugurarea Sălii de spectacole a Centrului Cultural "Barbu Ştirbei". Este de fapt deschiderea, după 25 de ani de la începerea lucrărilor de construcţie, a Casei de Cultură Călăraşi. Un sfert de secol s-a tot întrebat lumea când vor începe să-şi desfăşoare în acest spaţiu activitatea culturală oamenii cu har.
Pentru inaugurare s-a ales această perioadă de dinaintea sărbătorilor de iarnă. Sala cu 530 de locuri, "cu dotări ultramoderne", după cum a spus pentru Jurnalul Naţional Sorin Danciu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, i-a impresionat pe invitaţi. Primii artişti care au încercat sonorizarea au fost Ducu Bertzi şi membrii formaţiei Holograf.
În această seară, actorii de la "Nottara", în frunte cu directorul Mircea Diaconu, vor "încerca" scândura scenei noii săli, pentru că vor prezenta spectacolul "Scandal la operă", producţie a acestui teatru bucureştean. Seria de evenimente dedicate inaugurării Sălii de spectacole va continua şi mâine, 23 decembrie, cu un concert de muzică simfonică "Regal vienez", cu participarea unor solişti ai Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian".
În această sală vor putea fi prezentate atât spectacolele celor două teatre de amatori din Călăraşi Teatrul Popular "Aurel Elefterescu" şi Teatrul pentru Tineret "Trepte", cât şi spectacole ale teatrelor profesioniste din Bucureşti. Conducerea Centrului Cultural a gândit aici o stagiune a teatrelor bucureştene, "drumul" fiind deschis astfel de Teatrul "Nottara".
Casa de Cultură, în care va funcţiona şi o sală de cinema 3D, urmând să aibă loc aici şi alte activităţi culturale, a fost proiectată încă în 1982, lucrările la structura clădirii fiind începute în 1985. Autorul proiectului este arhitectul Cristian Niculae.