Programul evenimentului a cuprins arii și duete celebre din creația lui Giacomo Puccini – la celebrarea a 100 de ani de la trecerea sa în neființă, precum și lieduri de George Enescu, Nicolae Bretan și Dan Dediu.
Seara a debutat cu o introducere susținută de muzicologul Oltea Șerban Pârâu, care va prezenta ediția de anul acesta Bucharest Opera Festival, ȋn perioada 7-16 iunie. De asemenea, ȋn cadrul evenimentului, a fost proiectat un scurt documentar despre Bucharest Opera Festival, ediția 2023.
Evenimentul, organizat la ICR Londra, a reprezentat prilejul de a crea noi punți de legătură cu mediul muzical britanic. În acest sens, delegația Operei Naționale București s-a întâlnit cu Oliver Mears, director al Royal Opera House Covent Garden, cu care a discutat o serie de posibile trasee de colaborare viitoare în contextul Bucharest Opera Festival.
Ajuns la cea de-a treia ediție în iunie 2024 Bucharest Opera Festival contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, urmărind consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de opera și balet din țară și străinătate.
(concept video: Virgil Oprina/ Opera Națională București)
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Retele Electrice Muntenia și PPC Energy Services
Parteneri: Laguna, Market Aroma, Seroussi, Yokko The Fashion Store, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Electrolux, Sansha
Partener de mobilitate: Suzuki
Parteneri media: Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust