x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Campania ARTIȘTI ROMÂNI PENTRU ARTIȘTI UCRAINENI la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București

Campania ARTIȘTI ROMÂNI PENTRU ARTIȘTI UCRAINENI la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București

de Magdalena Popa Buluc    |    31 Mai 2022   •   13:16
Campania ARTIȘTI ROMÂNI PENTRU ARTIȘTI UCRAINENI la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, prin Centrul de Creație și Cercetare Teatrală „Ion Sava”, se alătură campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni, inițiată de UNITER în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore, o campanie la care participă numeroase instituții culturale de stat și independente din România și Republica Moldova, în scopul strângerii de fonduri pentru artiștii ucraineni.

Astfel, în zilele de 12, 14 și 16 iunie, la Sala Media TNB, vor avea loc o serie de spectacole-lectură, pe baza unor texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu. Încasările provenite din vânzarea de bilete vor fi colectate de UNITER și virate în contul Uniunii Naționale a Artiștilor de Teatru din Ucraina (Contul Solidarității Teatrale:

RO22RNCB0072049712860086 deschis la BCR – Sucursala Sector 1).

 

Programul spectacolelor-lectură este următorul:

 

12 iunie, ora 14.30        

Copiii noștri de Natalia Blok, regia Vlad Massaci, cu Maia Morgenstern;

Sindromul supraviețuitorului de Andrii Bondarenko, regia Vlad Massaci, cu Marius Bodochi;

Dicționar de emoții pe timp de război de Elena Astasieva, regia Claudiu Goga, cu Emilia Popescu.

14 iunie, ora 19.00        

Plantăm un măr de Irina Gareț, regia Vladimir Anton, cu Oana Pellea;

Vreau acasă de Oksana Savcenko, regia Vladimir Anton, cu Ilinca Goia;

Țara mea de Liudmila Timoșenko, regia Eugen Gyemant, cu Florentina Țilea.

16 iunie, ora 19.00        

Soldatul rus de Igor Biliț, regia Răzvan Popa, cu Aylin Cadîr, Ionuț Toader, Edi Adam;

Să le spunem pe nume de Tetiana Kițenko, regia Răzvan Popa, cu Amalia Ciolan;

Sașa, du gunoiul de Natalia Vorojbit, regia Răzvan Oprea, cu Amalia Ciolan, Marcelo Cobzariu, Fulvia Folosea.

 

Tot în cadrul campaniei, pe data de 5 iunie, ora 20.00, la Sala Mică a fost programat spectacolul "ActOrchestra", în regia lui Horia Suru, cu Petre Ancuța, Florin Călbăjos și Emilian Mârnea în distribuție.

Teatrul Național București își invită spectatorii la un gest de normalitate și solidaritate, pentru susținerea demnității artiștilor ucraineni.

 

×