Când tramvaiul te aduce la Operă

Gigi Căciuleanu şi-a lăsat la Iaşi semnătura artistică printr-o montare excepţională
Cultura pare că revine la loc de cinste în dulcele târg al Ieşilor. Sunt tot mai multe semne doveditoare în instituţiile de cultură, dar şi pe străzile reînnoite ale oraşului, care păstrează totuşi parfumul de altădată. În acest sens aduc doar un exemplu, care m-a impresionat foarte tare. Staţia de tramvai din dreptul clădirii Teatrului Naţional în care îşi are sediul şi Opera este amenajată ca o cortină. Pe aceasta sunt alineate cuvintele: “Tramvaiul v-a adus la Opera Naţională Română Iaşi”. De fapt cuvântul “tramvai” e reprezentat de fotografia unui vechi tramvai. Prin urmare, nu vii cu trăsura ca pe vremuri. Nu-i neapărat să vii cu limuzina sau cu taxiul. Vii cu tramvaiul, cu acest vehicul de demult care trece pe aici de mai bine de un secol. E demnă de laudă o asemenea iniţiativă a conducerii Operei ieşene (manager Beatrice Rancea) - de a aduce astfel mai aproape de privirile oamenilor instituţia de cultură, produsul celor care şi-au dedicat viaţa muzicii şi dansului. Bravo!

A contemplat pe banca din staţia cu pricina, nemaivăzând aşa ceva pe unde a umblat (şi a cutreierat continente), balerinul-coregraf Gigi Căciuleanu, chiar a doua zi după premiera de la Operă cu spectacolul de teatru-coregrafic “Imagine all the People”, botezat după un cântec al lui John Lennon. Şi l-a fotografiat Mircea Albuţiu. Un popas într-o staţie, venind sau plecând. Aidoma temelor din această creaţie scenică de la Opera ieşeană.

“Imagine all the People”: spectacolul lui Căciuleanu (el semnează regia şi coregrafia, costumele, Light designul şi colajul muzical), care implică un minunat grup de balerini, unii profesionişti, printre care Ovidiu Iancu, alţii încă boboci - elevi ai Colegiului de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi, vorbeşte despre oameni, despre lume. S-a tot gândit asupra titlului, dar când a ajuns la Iaşi a găsit aici, precum mi-a mărturisit, oameni minunaţi. Atunci i-a venit ideea să păstreze titlul piesei lui Lennon.

“Imagine all the People” nu trăda “ideea iniţială”, ideea de întâlnire, ideea de eşuare a întâlnirii, ideea de apropiere şi de îndepărtare, ideea venirii şi a plecării. Iar muzica, aleasă în mod magistral, ilustrează foarte bine acest lucru. Căciuleanu a plecat de la John Lennon, cu care se începe şi se sfârşeşte spectacolul, dar în mijlocul lui există teme, una fiind a lui Piazzolla: piesă cântată minunat de Amelita Baltar - “Balada para un loco”. El a făcut o adunare, o aritmetică, a temelor despre lume, despre acţiune, folosind şi muzică de Mozart, de Bach, de Chopain. E şi puţin din Pink Floyd. Nu lipseşte “Lume, lume” de Maria Tănase. Se dansează şi pe “Cântecul balenelor”, e folosită şi o minunată piesă în limba rusă a poetului şi cantautorului Bulat Okudjava, care l-a fascinat întotdeauna pe Căciuleanu.

Artistul şi-a construit spectacolul în cerc, gândit ca un patchwork şi ca un puzzle. Muzica este poate personajul cel mai important, cu un impactul mare asupra spectatorului. Lumea aude mai întâi muzica, apoi vede mişcarea pătrunsă de lumină. Mai bine zis, e muzică, poezie, mişcare. Toate textele din muzicile alese sunt poezii pe care nu le-a ales la întâmplare: textul lui Lennon e foarte frumos; cel al lui Okudjava (cine îl înţelege, căci se cântă în limba rusă) este extraordinar. Răsună şi muzică italienească - Angelo Branduardi, muzică “cu foarte mult zvâc, cu multe texte şi subtexte”, după cum spune Căciuleanu. Nu există decor în acest spectacol. În opinia artistului, decorul este format din “muzică şi lumină, care sunt importante, în aceeaşi măsură, alături de dans, bineînţeles”.

Dar în spectacol se “vorbeşte” şi de singurătate, mai ales în momentul în care un tânăr îşi scoate haina ca să plece undeva, dar revine, ezită... Căciuleanu spunea că e singurătatea alergătorului de cursă lungă, a dansatorului chiar, căci atunci când acesta dansează e foarte singur.

În acest spectacol, toată lumea e pregătită parcă să plece. Fiecare îşi pune haina pe umăr gata de plecare, căutând un alt loc, o altă lume, ca apoi să revină şi să nu o mai găsească pe cea pe care a părăsit-o. E cumva balada omului grăbit, sugerând “Balada chiriaşului grăbit” de Topârceanu. E cu bucurie şi tristeţe, cu ironie şi umor. E cu de toate despre oameni. “Când secolul ne grăbeşte, ne luăm haina şi plecăm”, spunea oarecum ironic Gigi Căciuleanu.

Să ştii să ţii haina pe umăr în spectacolul de teatru-coregrafic “Imagine all the People” e o adevărată artă. Ea îţi poate vorbi de starea omului, plecând undeva sau venind de undeva. Cineva ar spune că e simplu de tot. Nu e deloc simplu. Dovadă este extraordinara capacitate a dansatorilor care au convins publicul. Au dansat foarte bine şi au jucat ca nişte adevăraţi actori!

De apreciat gestul lui Ovidiu Iancu şi al Lorenei Negrea – doi balerini minunaţi, de a veni la Iaşi să fie alături de trupa de balerini de aici şi mai ales alături de elevii de la Coregrafie. Duetul acestor doi profesionişti (duet făcut de Căciuleanu) pe muzica lui Chopain te emoţionează profund. Punându-i alături de balerini pe copii, Gigi Căciuleanu a riscat, dar a făcut-o pentru că i s-a părut interesant. Nu a fost uşor să atingi cu ei o asemenea performanţă – un spectacol în maniera originală a artistului Căciuleanu, un spectacol integru, frumos, cu un limbaj corporal deosebit. Dar cel mai important este libertatea de expresie în această creaţie scenică. Aşa cum a performat Căciuleanu.

Maestrul şi-a lăsat amprenta, un maestru unic în felul său, care a plantat în lume genul teatru-coregrafic. La finalul reprezentaţiei (premiera a avut loc la 14 februarie, în minunata sală a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”) au fost aplauze îndelungi, repetate. Iar Căciuleanu, venind pe scenă, şi-a lăsat semnătura originală. S-a descălţat şi în întuneric, dar pătruns de fascicule de lumină, a dansat. A creat, cu tot corpul său, acea pasăre care zboară, dedicând momentul publicului, dar în special lui Miriam Răducanu şi Silviei Ghiaţă, care era prezentă în sală. “Era un salut pe care l-am făcut acestor două doamne. Ele mi-au înţeles bine arta, dar şi fragilitatea, şi trăsneala mea. E pasărea care mă bântuie - de la pasărea lui Brâncuşi, despre care îmi tot vorbea Miriam Răducanu, acea pasăre pe care am inventat-o... Era un salut şi pentru spectatori”, a mărturisit Gigi Căciuleanu.

După premieră, el nu avea linişte. Mi-a spus: “Acest spectacol mă răscoleşte. Încă mă ţine. Nu mă pot rupe, dar trebuie, căci am în continuare, în România, nişte proiecte frumoase”.

“Imagine all the People” a intrat în repertoriul Operei ieşene, alături de alte titluri importante. Aici, datorită lui Beatrice Rancea, fostă balerină la Opera din Bucureşti, regizoare şi iată un manager de succes, s-au montat spectacole care pot concura, la nivel internaţional, cu producţii ale unor instituţii prestigioase.