x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Captivi de bunăvoie la Teatrul Nottara

Captivi de bunăvoie la Teatrul Nottara

de Roxana Ioana Ancuta    |    29 Apr 2010   •   00:00
Captivi de bunăvoie la Teatrul Nottara
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Viitorul teatrului românesc este asigurat. În încercarea de a câştiga un loc pe scenă, renume şi un premiu de 100.000 de dolari, 9 trupe de tineri talentaţi au uimit astăzi publicul şi Juriul, în prima zi a concursului Gala teatrului tânăr.

"E foarte frumos şi ne pare tare bine că ne aflăm aici. În culise, spre exemplu, este o atmosferă de emoţie, de bucurie şi de chef de lucru. Este o sărbătoare şi îi simt pe cei de aici că nu se consideră competitori. Acum, ori toată lumea crede că o să câştige, ori nimeni nu crede că are şanse", crede Sabina Iaschevici, Trupa Mică (Bucureşti).

Katia Pascariu, actriţă, absolventă UNATC: "Am aflat de pe internet despre ce este vorba. Aveam un spectacol făcut şi ne-am gândit să participăm, pentru că ne încadrăm în cerinţe, ca durată, ca număr de participanţi, ca vârstă, ca gen, şi mai ales pentru că ni s-a oferit această mare ocazie. E un lucru foarte bun faptul că se încearcă sprijinirea tinerilor actori, pentru că este ceva într-adevăr încurajator pentru noi. Ne oferă o perspectivă cât mai promiţătoare".

Miercuri s-au întrecut între ele, la Nottara, 9 trupe din cele 18 care au intrat în finala Galei teatrului tânăr. Juriul, format din artiştii Maia Morgenstern, Rodica Mandache, George Mihăiţă, Virgil Ogăşanu şi Mircea Diaconu, regizorul Radu Afrim şi criticul de teatru Ion Cocora, punctează individual prestaţia fiecărei trupe participante. Baremul este de la 1 la 5. În final, câştigătorii for fi anunţaţi pe 6 mai în cadrul unui spectacol special organizat la Teatrul Odeon, spectacol în cadrul căruia vor fi prezente nume importante din viaţa artistică.

"Decorul spectacolului care va avea loc pe 6 mai va fi unul deosebit, în sensul că va înfăţişa perioadele Teatrului Universal. De exemplu, vom avea perioada veneţiană, unde va fi amenajată chiar o gondolă, vor fi personaje costumate corespunzător epocii. Toţi invitaţii, actori, producători... vor trece prin acest decor special până la intrarea în sală", a spus Camelia Buda, coordonatoarea proiectului Gala teatrului tânăr.

Juriul concursului va avea o misiune grea, crede regizorul Radu Afrim: "Până la ora actuală, personal, mi s-au părut mult mai interesante spectacolele nonverbale. Mai emoţionante, mai complexe, mai profesioniste. Se simte puţin emoţia concurenţilor şi începe să se instaureze atmosfera asta de concurs pe care eu o ştiu atât de bine şi din experienţa mea, şi din alte jurii din care am făcut parte. Sunt curios ce va urma.

Oricum, ideea este fabuloasă. Cunosc mulţi dintre actorii care urcă pe scenă, îi ştiu, dau tot ce pot să dea. Chiar dacă nu întotdeauna rezultatul este impecabil, energia pe care o emană o astfel de manifestare e, pentru spectatori şi pentru toată lumea, foarte benefică". Criteriile în funcţie de care punctează juriul sunt, printre altele, universalitatea propunerii - text şi spectacol -, scenariu, scenografie, jocul actoricesc, posibilitatea de adaptare într-un spaţiu neconvenţional.

Parcă dornici să încurajeze viitorii actori ai României, spectatori de toate vârstele au umplut azi sala mică a Teatrului Nottara. "Mă bucur foarte mult că mă aflu aici şi... aş începe cu o expresie - departe de lumea dezlănţuită. În această lume cu ifose şi plină de deşertăciuni, iată că aceşti tineri aduc un plus de energie creatoare, optimism, culoare, expresie, prin tăcerea lor risipesc de fapt întunericul în care ne aflăm. E minunat! Dacă într-o ţară sistemul educaţional e pus pe butuci de cei interesaţi, iată că aceşti tineri demonstrează că prin ei... trăim şi noi, cei mai în vârstă. Pentru asta, le mulţumesc. Era bine dacă împreună cu soţia mea - amândoi suntem pensionari - am fi reuşit să mergem mai des la teatru. Suntem mari iubitori ai acestei arte şi de-a lungul vieţii noastre am văzut foarte multe spectacole. Pe vremuri, aveam alte posibilităţi, acum... e mai greu, dar, oricum, atunci când ne întâlnim cu câte un eveniment de genul acestuia, este extraordinar... Mi-au dat lacrimile, vă rog să mă credeţi..."

Cuvintele sale au fost spuse din suflet, iar emoţiile s-au rostogolit, jenându-l puţin, sub forma unor lacrimi. Poate că actorii de ieri nu l-au văzut pe acest om sensibil, ale cărui trăiri au atins nişte cote înălţătoare, însă lacrimile pe care "tânărul" pensionar le-a vărsat au fost pentru ei, pentru jocul lor, pentru artă, sensibilitate şi pentru toate lucrurile frumoase de care se poate bucura omul în viaţă. "Are o importanţă numele meu?", a întrebat el. Da, are o mare importanţă.

"Vasiliu Mihăiţă mă numesc şi am 64 de ani. În încheiere, aş dori să mai spun ceva... «De multe ori, iubirea este un colaj de rime, ce vin şi pleacă când totul decurge de la sine,/ dar mult mai sus şi peste fire e Dumnezeu, Iisus, şi marea Lui iubire». Iubire pe care tinerii ăştia ne demonstrează că trebuie să existe în fiecare dintre noi, însă noi o alungăm pur şi simplu. Noi nu avem nevoie de iubire, noi avem nevoie de deşertăciuni şi este mare păcat. Cei mai mulţi nu înţeleg că fără iubire nu se poate face nimic".

Cele mai bune trupe de tineri actori, care au fost atent selecţionate dintr-un număr de 59 înscrise în concurs, aduc pe scenă spectacole de marcă după piese ale unor autori ca Matei Vişniec, Carlo Goldoni, Maxim Gorki, Benjamin Fondane sau Dostoievski. Cui îi este dor de această atmosferă, care se resimte doar într-o sală de teatru, poate veni şi astăzi (joi, 29 aprilie), tot la Teatrul Nottara (Sala Mică), aici unde se desfăşoară cea de-a doua zi (şi ultima) din concursul Gala teatrului tânăr, concurs în care participă 18 trupe de tineri actori.

 

Programul de azi, 29 aprilie

10:00-10:50 - Doi dintre noi, Trupa Passe-Partout Dan Puric (Bucureşti);
10:55-11:45 - Bella şi cavalerul fără nume, Trupă independentă de teatru (Bucureşti);
11:50-12:40 - În aşteptare, Trupă independentă de Teatru (Bucureşti);
12:45-13:35 - Diabolus ex machina, Trupa Aualeu Teatru de Garaj şi Curte (Timişoara); 14:10-15:00, Comic Love - Trupă independentă de teatru (Bucureşti);
15:05-15:55 - Exit, Trupă din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune, UBB (Cluj-Napoca);
16:00-16:50 - Pufuleţi şi Pufarini, trupa Grimmact (Cluj-Napoca);
16:55-17:45 - Metamorfoze, Trupa Teatrulescu (Craiova);
17:50-18:40 - Visul, Trupă Independentă (Bucureşti). Detalii privind evenimentul de premiere de la Teatrul Odeon pot fi găsite pe site-ul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, la adresa www.fudv.ro şi pe blogul evenimentului http://galateatruluitanar.wordpress.com.

×
Subiecte în articol: teatru