x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Cele mai iubite spectacole încheie luna octombrie la Operă!

Cele mai iubite spectacole încheie luna octombrie la Operă!

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Oct 2022   •   14:30
Cele mai iubite spectacole încheie luna octombrie la Operă!

Ne apropiem de sfârșitul lunii octombrie, iar programul nostru artistic se desfășoară într-o atmosferă plină de entuziasm și dorință de a aduce cât mai aproape de public emoția pură. Așa cum începutul lunii ne-a deschis sufletele către povești de iubire, cu profunzime și eleganță, pentru ultima săptămână a lunii octombrie vă propunem trei dintre cele mai iubite spectacole ale tuturor timpurilor.

Duminică, 23 octombrie, cortina se va ridica pe acordurile uverturii din spectacolul Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, operă în două acte, recunoscută după faimoasa arie de tenor Una furtiva lagrima. Povestea ilustrează parcursul anevoios al poveștii de dragoste dintre blândul Nemorino și năstrușnica Adina. Nemorino îndrăgostit nebunește de Adina va fi în stare să pledeze pentru înrolarea permanentă în armată, doar pentru a obține banii necesari cumpărării magicului elixir care, crede el, o va face pe Adina să îi mărturisească dragoste veșnică. Va reuși oare Nemorino să o sensibilizeze pe Adina și să o determine să își anuleze căsătoria cu sergentul Belcore – pretendentul ei ideal? Vă invităm la Operă să descoperiți finalul poveștii.

Miercuri, 26 octombrie, atmosfera dramatică puccinină revine cu spectacolul Tosca, operă în trei acte ce pune în lumină personaje complexe, puternic conturate prin intermediul limbajului muzical. Sentimentele profunde cufundate în gelozia Floriei Tosca pentru iubitul său, pictorul Mario Cavaradossi, îi va ghida acesteia pașii spre pieire. Un destin tragic conturat într-o operă ce invită publicul să trăiască emoții puternice în spectacolul ce va avea loc miercuri de la ora 18:30.

Luna octombrie la Operă se va încheia vineri, 28 octombrie, într-o notă comică și efervescentă, conferită de domnișoara Eliza Doolittle și marele profesor de fonetică, Henry Higgins din celebrul musical My Fair Lady. O fată simplă care vinde flori pe străzile Londrei, și un profesor de lingvistică, expert în arta foneticii, care primește o provocare din partea Colonelului Pickering – un pariu pe care-l poate câștiga doar dacă reușește să o prezinte pe Eliza la Balul Ambasadei ca fiind o doamnă cultă și un membru important al înaltei societăți. În acest fel începe transformarea Elizei, proces care se află în mod constant sub incidența unor momente savuroase ale comicului de limbaj și de situație. O seară ce va oferi cu siguranță publicului bună dispoziție!

Îți adresăm invitația de a te bucura de spectacole ce te vor purta prin povești de dragoste, cu note hazlii sau tragice, alături de un musical savuros!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×