x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan” – Un „RAP BATTLE” teatral acum în pagini la TNT 2025

„Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan” – Un „RAP BATTLE” teatral acum în pagini la TNT 2025

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Iul 2025   •   22:45
„Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan” – Un „RAP BATTLE” teatral acum în pagini la TNT 2025

Fundația Culturală „Camil Petrescu” – FCCP anunță apariția unei noi antologii din seria DRAMATURGI DE AZI: „Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan”, texte de Esther Carrodeguas, Paco Gámez, Nando López, Alfredo Sanzol, autori spanioli multipremiați, în traducerea Alinei Cantacuzino, Irinei Călin, lui Florin Galiș și a coordonatoarei seriei, Ioana Anghel. Volumul este publicat în parteneriat cu Institutul Cervantes București și este rezultatul proiectului Combates de dramaturgia a cărui etapă finală românească a avut loc la Craiova, în cadrul ediției din 2024 a Theatre Networking Talents.

Volumul va fi lansat joi, 3 iulie în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova în cadrul unei noi ediții a TNT (Theatre Networking Talents), la un an de la confruntarea dramaturgilor spanioli. Evenimentul o are ca invitată pe traducătoarea Alina Cantacuzino.

De asemenea, FCCP va prezenta în cadrul evenimentului cel mai nou volum al seriei CONTEMPORAN | RO dedicat dramaturgei Mihaela Michailov, lansare ce va avea loc în prezența autoarei, și volumul Dramaturgie germană contemporană penru adolescenți, antologie și traducere de Elise Wilk și Ciprian Marinescu. Evenimentul va fi moderant de teatrologul Octavian Szalad.

 

Combates de dramaturgia este un proiect de internaționalizare a dramaturgiei spaniole contemporane, implementat de Institutul Cervantes, ce are ca scop traducerea și montarea textelor dramaturgilor hispanici ai momentului în spații culturale variate. În formatul unor confruntări dramatice pe modelul deja existent în Spania al Turneelor de Dramaturgie ale Teatrului Spaniol, aceste „rap battle”-uri teatrale au apărut printr-o colaborarea între Institutul Cervantes și compania teatrală LAZONA Producciones, curatorii proiectului.

 

Cele patru texte finaliste, puse în arena dezbaterii la Craiova și publicate acum în volum sunt Supernormali, o tragicomedie despre realitatea nevoilor și dorințelor oprimate ale persoanelor cu diversitate funcțională de Esther Carrodeguas; Chiriaș (Numancia nr. 9, et.2, A), o comedie socială despre tragedia personală a unui om forțat să-și părăsească apartamentul ca urmare a creșterii excesive a chiriei, scrisă de Paco Gámez; Vârsta mâniei, dramă ce vorbește despre presupusa crimă a unui elev de liceu, de Nando López; și Tandrețea, o comedie romantică cu multiple trimiteri shakespeariene ce vorbește despre depășirea aparențelor, asumarea consecințelor și imposibilitatea părinților de a-și proteja copiii de suferințele vieții și de chemarea dragostei, de Alfredo Sanzol.

 

Seria DRAMATURGI DE AZI are ca scop traducerea și publicarea unor autori dramatici contemporani, care au marcat scriitura dramaturgică a prezentului la nivel internațional. Sub sloganul „Teatrul se (și) citește”, seria oferă antologii de texte ale celor mai importanți autori dramatici ai momentului, familiarizând cititorii cu marii creatori ai literaturii dramatice internaționale contemporane.

 

Antologia Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan este disponibilă pentru achiziție online pe site-ul www.teatrul-azi.ro și în rețeaua librăriilor Cărturești.

 

×
Subiecte în articol: Institutul Cervantes București