x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Comedia lui Tudor Mușatescu „Cheful suprem” revine pe 9 decembrie, la Sala Mare de la ARCUB – Hanul Gabroveni

Comedia lui Tudor Mușatescu „Cheful suprem” revine pe 9 decembrie, la Sala Mare de la ARCUB – Hanul Gabroveni

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Noi 2023   •   12:00
Comedia lui Tudor Mușatescu „Cheful suprem” revine pe 9 decembrie, la Sala Mare de la ARCUB – Hanul Gabroveni

La cererea publicului, „Cheful suprem” de Tudor Mușatescu, unul dintre cele mai aplaudate spectacole de teatru de comedie de la ARCUB, beneficiază de o nouă reprezentație pe 9 decembrie, de la ora 19:00.

Cu o distribuție de excepție din care fac parte actorii Silviu Biriș, Mihai Baranga, Luminița Erga, Cristi Toma, Mona Dobrișan, Natalia Dragomir și Vlad Lință, alături de două artiste ale scenei lirice româneștisoprana Arlinda Morava și mezzosporana Adriana Alexandru, aduc în atenția publicului un text mai puțin cunoscut al dramaturgiei românești revitalizat de regizoarea Beatrice Rancea într-o versiune contemporană plină de umor, ce îmbină light design cu muzica de operă, techno și rock.

Scris pentru teatrul radiofonic al anilor ’60, spectacolul „Cheful suprem”, zugrăveşte satiric o adunătură de parveniți, care se cred și se prezintă a face parte din „lumea bună”. La o petrecere de 1 ianuarie, imediat după Anul Nou, vestea unei posibile otrăviri cu ciuperci va lovi fără milă și va schimba totul. Toți cei prezenți, rude și vechi prieteni, își dau arama pe față, sub amenințarea unei morți iminente. Ei vor să-și petreacă ultimele clipe în fericire; însă alcoolul și apropierea tragicului final le dezleagă limbile și astfel se spun lucruri care ar fi trebuit să rămână ascunse, se reglează conturi, se dau la iveală secrete și răutăți. Finalul este neașteptat, tocmai prin felul candid în care se dezvăluie lăcomia, meschinăria și prostia umană.

„[…] E clar și e musai, ori de câte ori vorbim despre Beatrice Rancea, să ne gândim la lucruri nemaivăzute: cum v-ar plăcea, mes chers, ca, în adunătura aceea de personaje îndoielnice, gândite de Mușatescu, să descoperiți o soprană ce joacă rolul lui Penelope Târtoșide (Arlinda Morava) sau o mezzosoprană înterpretând-o pe Coana Esmeralda (Adriana Alexandru)? Veți privi fascinați la decadența și lipsa de cultură a unor personaje care s-au ajuns, dar în urechi veți simți căldura a două voci care se împletesc al naibii de bine cu teatrul. […] Fiecare personaj a fost anume gândit să exprime o tipologie care a reușit să supraviețuiască până în zilele noastre, oricâte punți ne-ar întinde trecutul. Long story, short: «Cheful suprem» îți alimentează cu vârf și îndesat cheful de bună dispoziție și de umor […].” Sus Cortina cu Eliza Ene Corbeanu, Evenimentul Zilei

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

CHEFUL SUPREM de Tudor Mușatescu | 9 decembrie 2023, ora 19:00 | Sala Mare ARCUB

Adaptarea scenică: Beatrice Rancea

Distribuție:

Penelope Târtoșide (gazda) - ARLINDA MORAVA

Mișu Târtoșide (soțul ei) - MIHAI BARANGA

Andromaca (fiica lor) - NATALIA DRAGOMIR

Nae Ragasonescu - CRISTI TOMA

Agata (soția lui Ragasonescu) - LUMINIȚA ERGA

Radu (fiul lor) - VLAD LINȚĂ

Dr. Pruncu (medicul curant al ambelor familii) - SILVIU BIRIȘ

Coana Esmeralda (soacra lui Târtoșide) - ADRIANA ALEXANDRU

Menajera Florica - MONA DOBRIȘAN

În rolul cățelului Pufi: DON VITO

Regie, light design și mișcare scenică: BEATRICE RANCEA

Scenografie: MARIA MIU

Asistent regie: DAN POPA

×