x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Competiția Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B din cadrul Buzău International Arts Festival, între 17 – 23 septembrie

Competiția Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B din cadrul Buzău International Arts Festival, între 17 – 23 septembrie

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Sep 2021   •   10:20
Competiția Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B din cadrul Buzău International Arts Festival, între 17 – 23 septembrie

Vineri, 17 septembrie, se dă startul celei de-a șasea ediții a competiției de teatru Comic 7 B din cadrul Buzău Internațional Arts Festival, ce va prezenta publicului șapte spectacole de teatru despre oameni, viață, dragoste, relații, societate și cum se transformă toate acestea în momente-cheie. Spectacolele vor putea fi văzute zilnic, între 17 și 23 septembrie, de la ora 19:00, în sala de la Teatrul George Ciprian, iar biletele pot fi achiziționate de pe www.mystage.ro.

Spectacolele aflate în competiție în acest an sunt:

            Vineri, 17 septembrie - Plăcerile și chinurile adulterului - Teatrul Particular, Brașov, cu: Dorina Roman și Silviu Dudescu, regia: Elvira Rîmbu

            Sâmbătă, 18 septembrie - Voyeur - Teatrul de Artă, București, cu: Alexandra Ioniță și Tudor Istodor, regia: Claudiu Istodor

            Duminică, 19 septembrie - Despre ce vorbim, cu: Cosmin Vîjeu și Maria Vlădaia, regia: Cosmin Vîjeu

            Luni, 20 septembrie - Spune-mi ce-ai făcut cu banii - Teatrul Globe, cu: Anca Sigartău, Claudiu Bleonț și Claudiu Maier

            Marți, 21 septembrie - Mătrăguna - Asociația Didaskalia, cu: Tudorel Filimon, Nae Alexandru, Vasile Filipescu, Mihai Niculescu, Diana Radu Stan, Cristina Carcei, Cristian Simion, regia: Vinicius Tomescu

            Miercuri, 22 septembrie - Extraconjugal - Teatrul de Artă București, cu: George Constantinescu și Andreea Mateiu, regia: George Dogaru

            Joi, 23 septembrie - Show de improvizație cu Trupa IDIOT (Iași)

            În plus, vineri, 24 septembrie, copiii mici și mari subt așteptați la un spectacol special: Băiețelul care se putea mușca de nas. Este un spectacol de teatru pentru copii, cu marionete gigant, produs de Teatrul Arcadia (Oradea), regia: Selma Dragoș, coregrafia: Smaranda Găbudeanu. Spectacolul va avea loc la ora 18.00, în Amfiteatrul din Parcul Tineretului.

Juriul competiției din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent Comic 7 B este compus din Ion Ionuț Ciocia, actor, Iulian Ilinca, actor și Ovidiu Ivan, actor, profesor, improvizator.

*****

 

Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B este primul eveniment dedicat în exclusivitate teatrului independent, la Buzău și a devenit deja o tradiție anuală. În cadrul festivalului, spectatorii au ocazia să se întâlnească cu actori celebri ai scenei și ecranului și cu tineri în plină ascensiune, în spectacole pe care altminteri nu le-ar putea vedea chiar în orașul lor.

Anul acesta, COMIC 7 B se desfășoară în cadrul Buzău International Arts Festival, un festival de o lună, care este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Consiliul Județean Buzău și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

 

×