x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA, direcția scenică Felix Alexa, la Teatrul Național din Timișoara

CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA, direcția scenică Felix Alexa, la Teatrul Național din Timișoara

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Dec 2023   •   17:15
CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA, direcția scenică Felix Alexa, la Teatrul Național din Timișoara

Astăzi, 5 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, are loc spectacolul CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA, după textul lui Caragiale.

CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA de I.L. Caragiale, spectacol semnat de cunoscutul regizor Felix Alexa, este prezentat în cadrul programului CelebrART. Spectacolul, trecut prin filtrul inteligenței și al umorului abraziv al creatorului său, recuperează acest text clasic – o bijuterie dramaturgică exploatată de obicei în aceeași cheie cu celelalte piese ale lui Caragiale – în modernitatea lui extremă, în valențele teatrului absurd de la care se va reclama, un secol mai târziu, Eugène Ionesco, de pildă.

Felix Alexa este un prolific regizor și pedagog de teatru. A montat în teatre și a predat în universități din toată lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experiența sa poartă amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat timp de un an.

De asemenea, spectacolul aduce pe scenă o distribuție de excepție: Claudia Ieremia și Ion Rizea în celebrele roluri ale Efimiței și Leonida, Matei Chioariu și Alina Ilea în rolul Saftei și în cel al lui Mițu, prima nevastă.

Distribuția: Ion Rizea (Leonida), Claudia Ieremia (Efimița), Matei Chioariu (Safta), Alina Ilea ( Mițu)

Scenografia: Tudor Prodan

Regia artistică: Felix Alexa

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×