Proiectul realizat de Pro Contemporania cu sprijinul JTI, își propune susţinerea unor producţii artistice on-line semnate de muzicieni, actori, dansatori sau performeri români aflaţi în plină activitate – o mare parte dintre ei tineri – cu un repertoriu reprezentativ. Producţiile sunt filmate profesional și adunate pe canalul youtube procontemporania și platforma www.COOLsound.ro.
Proiectul presupune producția efectivă a materialelor și a "fișei de prezentare" a fiecărui protagonist.
Prima etapă a COOLsound cuprinde 25 de artiști prezentați prin fișe bilingve cu conținut video, foto și text integral în română și engleză, având în centru un moment artistic solo și un interviu - declarație, prezentări multimedia complexe care reprezintă practic veritabile cărți de vizită ale acestora la momentul anului 2021, accesibile prin portalul www.COOLsound.ro. Această primă etapă este prevăzută a fi încheiată până în decembrie 2021, urmând ca celor 25 de artiști să li se alăture alții în anii următori.
Primele pagini de Dicţionar online al scenei independente din România cuprind artiști din zona artelor spectacolului care în momentul intrării în proiect erau afectați de trecerea prin pandemia Covid 19 și NU erau angajaţi ai unei instituţii publice de profil din România.
Această situație nu-i împiedica să fie premianţi ai unor prestigioase concursuri internaţionale sau implicaţi în proiecte culturale de anvergură în țară si în afara granițelor. Toate aceste nume sunt ale unor artişti de toate vârstele care au optat pentru statutul de artist independent, respectiv pentru a nu fi angajații unei instituții de cultură de stat, ci de a evolua pe bază de proiect, statut puternic afectat de trecerea prin pandemie.
Acești creatori de înaltă valoare artistică au traversat, şi unii dintre ei traversează încă, situații limită. Artiştii au fost primii scoși din teren şi au fost reintroduși ultimii. Perioada anilor 2020-2021, prin definirea activităților artistice ca aparținând categoriei celor ne-esențiale, a proiectat potențial categoria socio-profesională a artistului într-o zonă vizibil defavorizată. Activitățile din domeniul artelor spectacolului – inclusiv cele independente – au fost oprite, veniturile artiștilor independenți dispărând pur și simplu. Dintre aceștia, nu puțini sunt artiștii care, deși colaborau cu instituții de cultură importante şi-au pierdut contractele, care odată cu reluarea activității, în vara anului 2021, reapar doar într-o proporție limitată. Deși în Europa există multe exemple de susținere de către stat a acestor artiști, iar statul român a găsit unele soluţii, criza rămâne majoră. Dacă responsabilii autorităților în domeniu nu au înţeles sau nu au resursele necesare să înțeleagă că investiţia în domeniul artistic este o “win-win situation” şi aduce un beneficiu semnificativ pe termen mediu și lung, mediul privat poate contribui salutar în această direcţie.
Artele sunt incluzive și pot contribui la renașterea societății în întregul ei. Gesturile de sustinere a artiștilor în astfel de momente nu înseamnă doar un ajutor important, punctual. Înseamnă si o perspectivă în care acești oameni sau mulți dintre ei vor răspunde “prezent” la alte acțiuni viitoare, de dezvoltare a societății.