x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Coppélia”, „CantemirMelo 2” și „Corsarul” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

„Coppélia”, „CantemirMelo 2” și „Corsarul” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Oct 2021   •   14:43
„Coppélia”, „CantemirMelo 2” și „Corsarul” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

Vă așteptăm în această săptămână, în Sala Mare de spectacole, cu trei titluri celebre din repertoriul actual. Spectacolul de balet pentru copii „Coppélia” de Léo Delibes, concertul Ansamblului Cameral de Muzică Veche „Anton Pann” intitulat „CantemirMelo 2” și spectacolul de balet „Corsarul” de Adolphe Charles Adam, sunt propunerile noastre pentru trei seri printre coregrafii de poveste și acorduri muzicale.

 

Miercuri, 6 octombrie, a avut loc spectacolul de balet pentru copii „Coppélia” de Léo Delibes, cea mai recentă premieră a Operei Naționale București. Regia, coregrafia şi adaptarea coregrafică poartă semnătura Corinei Dumitrescu. De secole, mitul însuflețirii obiectelor ce au formă umană a inspirat multe lucrări literare, muzicale, coregrafice sau plastice. „Coppélia” este o variantă a poveștii „Pygmalion și Galateea”, în care creatorul se îndrăgostește de opera sa. Dacă în legendă rezolvarea ține de ajutorul divin, în povestea noastră, Coppelius, împătimit de atașamentul pentru păpușa sa, își asumă rolul Afroditei încercând să însuflețească prin mijloace oculte piesa de porțelan.

 

Joi, 7 octombrie, începând cu ora 18:30, pe scena Operei va avea loc concertul „CantemirMelo 2”, susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”. Gândit ca un spectacol de muzică și poezie, pe scena Operei Naționale București vor fi recitate poezii din operele lui Miron Costin, ale Mitropolitului Dosoftei, ale poetului persan Omar Khayyam și ale poetului libanez Khalil Gibran în interpretarea maestrului Sergiu Cioiu și piese atribuite prin tradiție orală principelui Dimitrie Cantemir, preluate o parte din culegerea alcătuită de el însuși și adăugată ca o parte secundă cărții de teorie a muzicii intitulată „Cartea Științei Muzicii după Felul Literelor”, iar altă parte provine din culegerea lui Teodor T. Burada „Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei”, republicate în cartea ”Dimitrie Cantemir – Cartea Științei Muzicii” de către Eugenia Popescu- Judetz.

 

Duminică, 10 octombrie, începând cu ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Corsarul” de Adolphe Charles Adam. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev, adaptare după Marius Petipa. În spirit romantic, povestea în pași de dans clasic transpune istoria de dragoste dintre un pirat și o sclavă, iar acțiunea are loc la Adrianopole, la începutul secolului al XIX-lea. Baletul, extrem de solicitant din punct de vedere tehnic și interpretativ, a avut timp de un deceniu în distribuție nume mari ale scenei naționale bucureștene.

×