Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După George Motoi şi Marcel Dragomir, Doamna Neagră a venit din nou să îşi ia tainul din lumea artelor. De data asta, l-a ales pe Domnul Eusebiu Ştefănescu. Am scris “Domnul”, cu “D” mare, pentru că, într-adevăr, la fel ca şi toţi cei ce l-au cunoscut şi l-au preţuit, îl consider şi îl voi considera pe actorul de excepţie Eusebiu Ştefănescu a fi un Domn în adevărata accepţie a acestui cuvânt. Şi când spun acest cuvânt - Domn- mă gândesc la o istorioară care circula acum ceva vreme despre Olga Tudorache, Marea Doamnă a Teatrului Românesc. Se povesteşte, aşadar, că venind vorba despre cineva una dintre persoanele angrenate în discuţie a rostit propoziţia admirativă: “Este un domn!” La care, Doamna Olga Tudorache a replicat pe loc: “Nu este!” Şi, văzând uimirea din privirea interlocutoarei, a replicat pe acelaşi ton sever: “N-are manşetă!”
Ei bine, Domnul Eusebiu Ştefănescu “a avut manşetă”! Şi când spun asta mă gândesc la distincţia pe care o degaja fiinţa sa, la rafinamentul înnăscut ( şi nu studiat, artificial) pe care l-am admirat şi l-am respectat la Domnia Sa chiar de la prima noastră întâlnire.
Ne-am întâlnit (se putea altfel?) în redacţia revistei ”Harababura” al cărui întemeietor şi spirit viu a fost neasemuitul nostru prieten, Nenea Geo Saizescu. Fireşte, îi admirasem arta actoricească pe senă sau pe ecrane dar, de data aceasta, am avut parte de un recital de Artă de a Fi. La scurtă vreme după asta am avut onoarea ca, dimpreună cu Nenea Geo , cu profesorii Pavel Ţugui şi Valeriu Râpeanu, cu poetul Nicolae Dragoş şi criticul Călin Căliman să participăm la o şezătoare literară organizată în ograda de la Mărţişor întru evocarea memoriei lui Tudor Arghezi. Gazdă deosebit de primitoare fiindu-ne, desigur, doamna Mitzura, fiica poetului. Spre plăcuta noastră surprindere, la şezătoare au venit foarte mulţi tineri, despre care aveam să aflăm că sunt elevi la şcolile din vecinătatea casei poetului ”Cuvintelor potrivite”. Împrejurare care i-a dat Domnului Eusebiu Ştefănescu ocazia să ne mărturisească, emoţionat şi bucuros: “Iată că, fie chiar în acest imperiu al kitsch-ului, Poezia nu piere. Vin ei, tinerii, să îi dea viaţă şi să i se dăruiască”.
La puţină vreme după aceasta, l-am invitat pe Domnul Eusebiu Ştefănescu să participe la Şcoala gimnazială specială nr. 7 din Bucureşti, unde soţia mea este profesoară, la o întâlnire cu elevii şi cadrele didactice, cu prilejul zilei de 1 iunie. Adevărat, la întâlniri cu elevii acestei şcoli, unde învaţă elevi cu anumite dizabilităţi, au mai venit şi actorii de la teatrul “Masca” al cărui director este vechiul şi statornicul eu prieten sau inimoasa actriţă Eugenia Şerban, de care, iarăşi, ne leagă o trainică prietenie. De data asta,însă, îmi era mai greu să transmit invitaţia, necunoscându-l prea bine pe cel căruia mă adresam. Spre marea mea bucurie, Domnul Eusebiu Ştefănescu a avut o replică scurtă şi directă: “Sunt şi ei copii, ca toţi copii şi trebuie să îi ajutăm să cunoască bucuria artelor”.
De aceea, având în minte reuşita deosebită a acestei întâlniri, l-am sunat, cu puţin înainte de vacanţa de iarnă, pe Domnul Eusebiu Ştefănescu spre a mai face o invitaţie la o altă întâlnire. Ce-i drept, nu m-a refuzat direct dar a avut o oarecare reţinere în a-mi confirma participarea. Atunci, gestul m-a cam descumpănit, dar, acum, când am aflat despre greaua suferinţă care l-a răpus, îi admir discreţia cu care a ezitat să îmi dea un răspuns categoric negativ.
Despre Omul, Actorul, Profesorul şi Scriitorul Eusebiu Ştefănescu se vor mai, fireşte, scrie pagini de analiză temeinice, pe deplin meritate. În ceea ce mă priveşte, am simţit de datoria mea sufletească să aştern pe hârtie aceste modeste crâmpeie de amintire, însoţindu-mi îndureratul omagiu adus Domnului Eusebiu Ştefănescu, cu aceste tulburătoarele versuri ale lui Tudor Arghezi: ”Măritule, blajinule, tu poţi/Să mi-i omori în parte, să pot să-i plâng pe toţi.”
