„Cyrano, mon amour” – o amuzantă călătorie în Parisul Belle Epoque

După succesul răsunător înregistrat în Franța cu piesa de teatru Edmond, dramaturgul Alexis Michalik debutează pe marele ecran cu adaptarea cinematografică a acesteia: Cyrano, mon amour / Edmond. O călătorie inedită și amuzantă în Parisul Belle Epoque, care urmărește povestea dramatizării de către tânărul Edmond Rostand a legendei scriitorului Cyrano de Bergerac și transformarea acesteia într-o comedie eroică în versuri. Din 31 mai în cinematografele din România.

„O extraordinară frescă romantică, un tribut adus actorilor, iubirii și bucuriei de a trăi.”  Paris Match

„Cu Edmond, Alexis Michalik a înţeles difeenţa dintre teatru şi cinema”, nota Huffington Post.

„O comedie elegantă şi nostimă susţinută de un casting molipsitor de entuziast”, apreciază Voici.

„O operă cinematografică flamboiantă, diafană, cabotină, însă atât de triumfătoare”, exclamă LaVoix du Nord.

Inspirat de celebrul film al lui John Madden, Shakespeare in Love, Alexis Michalik și-a dorit să spună fabuloasa poveste a genezei piesei de teatru Cyrano de Bergerac, un succes formidabil la finalul secolului XIX (40 de bis-uri la prima reprezentație), care de-a lungul timpului a beneficiat de nenumărate adaptări în teatru, operă, balet sau film, cel mai cunoscut fiind cel al lui Jean-Paul Rappeneau, cu Gérard Depardieu în rolul principal.

Atât piesa de teatru, cât și filmul lui Michalik, s-au bucurat, la rândul lor, de un succes copleșitor în Franța, cucerind deopotrivă publicul și criticii de film și teatru.

În rolurile principale îi veți regăsi pe Olivier Gourmet (Constant Coquelin), colaborator constant al fraților Dardenne și câștigător al unui Premiu pentru interpretare la Cannes (Le fils, 2002), Thomas Solivérès (Edmond Rostand), cunoscut publicului din The Intouchables (r. Olivier Nakache, Éric Toledano), și Mathilde Seigner (Maria Legault), sora cunoscutei actrițe și cântărețe Emmanuelle Seigner. Alexis Michalik, autorul filmului, are, de asemenea, o scurtă apariție, în rolul scriitorului Georges Feydeau, rivalul lui Edmond Rostand.

Paris. 1897. Deși Edmond Rostand (Thomas Solivérès), personajul principal, nu a împlinit încă 30 de ani, are deja doi copii şi o  groază de griji pe cap. Nu a mai scris nimic de doi ani. Disperat, îi propune marelui actor Constant Coquelin o nouă piesă, o comedie eroică, în versuri, pentru stagiunea de sărbători.

Edmond începe să scrie această piesă de la care nimeni nu așteaptă mare lucru. Pentru moment, are doar titlul: „Cyrano de Bergerac”.

O întâlnire aranjată de legendara Sarah Bernhardt (Clémentine Célarié) îl aduce pe Rostand față în față cu marele actor Constantin Coquelin (Olivier Gourmet), un admirator al său. Astfel, ia naștere ideea unei noi piese, o comedie eroică în versuri: „Cyrano de Bergerac”. Edmond are la dispoziție doar trei săptămâni până la premieră, dar înfruntă nenumărate obstacole: actrițe capricioase, o soție geloasă și un prieten prins până peste urechi într-o relație amoroasă complicată. Presat de timp, Edmond Rostand trebuie să își găsească inspirația și să creeze o capodoperă.

Apreciată atât de publicul internațional, cât și de presa de specialitate, comedia lui Michalik abundă în decoruri fastuoase și costume extravagante și beneficiază de o distribuție generoasă.

Într-un interviu, Alexis Michalik se destăinuia:

„Este un proiect pe care îl port în minte de 15 ani. Prima sclipire s-a produs în 1999, când am văzut la cinema Shakespeare In Love, în care Joe Madden, bazându-se pe fapte reale, povesteşte cum, graţie unei frumoase muze, tânărul Shakespeare, înglodat în datorii, îşi regăseşte inspiraţia şi scrie capodopera sa Romeo şi Julieta. M-am întrebat în primul rând de ce, în Franţa, n-am făcut niciodată un film asemănător. Dar a rămas atunci la stadiul de reflecţie...

După câţiva ani, mi-a căzut în mână un dosar pedagogic în care erau relatate circumstanţele „premierei” lui Cyrano. Şi m-am gândit din nou la filmul lui Madden, mi-am spus că este incredibil faptul că nimeni nu s-a gândit să povestească cea mai mare «success story» a teatrului francez, ultima de fapt, pentru că a avut loc chiar înainte de venirea cinematografului unde nu vor mai fi piese, ci filme ca Pe aripile vântului, care vor avea avalanşe de triumfuri.

Am început să citesc tot ce există despre Cyrano. Mi-am dat seama că autorul piesei, Edmond Rostand, n-avea decât 29 de ani când a compus-o. Să scrii o capodoperă la nici 30 de ani! Eram siderat. Am început să-mi fac note şi m-am dus să-l văd pe Alain Goldman care m-a convins să încerc un scenariu. În acelaşi timp, căutam un cineast, pentru că nu mă gândeam să-l realizez eu însumi...

Aveam 30 de ani. Ne-a fost greu să ne descurcăm. Nu găseam finanţare pentru a face acest film considerat oneros...

Eram pe punctul de a abandona, când am plecat la Londra. Şi acolo, incredibil, printre spectacolele programate exista adaptarea teatrală a lui Shakespeare In Love!

Piesa era minunată şi a fost excelent primită, aşa încât mi-a dat ideea de a relua Edmond al meu şi de a-l rescrie pentru teatru. I-am spus ideea mea lui Alain Goldman. Cum Le Porteur d’Histoire şi Le Cercle des illusionnistes nu merseseră rău, el mi-a dat mână liberă. În pofida numărului mare de actori pe care îl cere Edmond, Théâtre du Palais Royal a fost de acord să-l programeze... Succesul a fost atât de mare, încât am găsit repede bani pentru a finanţa filmul.

(...) Filmul meu este o declaraţie de dragoste făcută teatrului, interpreţilor lui, meşteşugului şi iluziilor sale. Nu-l evoc în el numai pe Rostand. I-am introdus pe Feydeau, Courteline, Sarah Bernhardt, Coquelin ş.a. Adică pe aceşti autori şi actori care ştiau, la acea vreme, să creeze pe scenă eveniemnte populare, să glumească, să facă poezie, dramă şi comedie. Voiam să se vadă că în secolul al XIX-la noile piese erau primite aşa cum sunt primite astăzi superproducţiile. Când Cyrano se juca pe scenă în 1895, provoca acelaşi interes ca Game of Thrones în 2011”.

La rândul său, Thomas Solivérès, interpretul lui Edmond, mărturisea că de la debutul său, fără să ştie prea bine de ce, visa să joace într-un biopic:

„Edmond nu este chiar un biopic, ci aproape. În orice caz, m-am pregătit să-l joc ca şi cum ar fi. Am citit tot ce-am putut găsi despre Rostand, viaţa sa, scrierile, corespondenţa cu soţia lui, despre epocă, despre Parisul contemporanilor săi. Perioada filmărilor a fost pasionantă. M-am dus să-i văd pe cei doi actori care joacă Edmond la teatru, Guillaume Sentou şi Benjamin Wangermee. Nu voiam să împrumut ceva de la unul sau de la altul, ci să mă impregnez de ambianaţa, de ritmul spectacolului, pentru că scenariul este foarte apropiat de piesă.

Edmond al lui Guillaume n-are nimic de-a face cu cel al lui Benjamin, care, la rândul lui, n-are nimic comun cu al meu, mai ales că nu se joacă la fel pe scenă şi în faţa camerei de filmat... Sunt două tehnici foarte diferite. Îmi plac amândouă şi în cariera mea încerc, de altfel, să le alternez!”