Despre o mare însingurare

A inceput zodia Balantei. Coca Bloos e Balanta. Pe 2 octombrie e ziua ei. Caut niste acte. Dau de tot felul de insemnari, planuri, roluri, ganduri… si gasesc un interviu, al actritei Coca Bloos, luat cu ceva ani in urma, culmea, tot toamna…
Il citesc si sunt tulburata. Nu dorm o noapte.
Cred ca el se cere pu­blicat. Il numisem patetic 'Strigatul unui om singur'. Se potriveste cu Coca Bloos, care este si un om si o actrita greu de definit.

• Rodica Mandache: Coca Bloos, e toamna tarzie, se mai incheie in curand un an, hai sa facem un bilant, vrei?

Coca Bloss: Mie nu-mi plac bilanturile si nu le fac. Poate ca sunt nepregatita pentru ele. De multe ori cand mi-e greu ma intorc in copilaria mea, si mai ales in clipele de prabusire. Dar bilanturi, adunari nu stiu sa fac.

• Poate ca bilanturile sunt asociate cu varsta coapta. Sau bilanturile si sarbatorile le asociem cu momentul unui final. Poate ca ne e frica pur si simplu.

Pentru a face un bilant, a-ti privi reusita sau nereusita, ai nevoie de o stare buna, inteleapta, in comuniune cu semenii tai. Dar acum… traim o asemenea degradare si o Mare Insingurare. Uneori strigatul meu e cosmic: 'De ce un popor bland si bun, generos si cu bun simt s-a transformat intr-o multime amorfa, cenusie, agresiva si plina de intoleranta? De ce? Si nu numai atat. Ne plangem mereu. Mereu e altcineva vinovat de nenorocirea noastra, ca – ce e drept – avem parte de multa! Cersim tot timpul, noi, care eram un popor demn.

• Poate ca am suferit o mutatie din cauza lipsei de sansa.

Ce sansa? Dar noi am avut sansa! Sansa cea mare. Ce tara avem, este o sansa. Pamantul bogat, relieful, clima temperata, florile, fructele. Pe urma oamenii. Noi suntem o rasa inteligenta, solara, generoasa, primitoare, toleranta.

• Cum spune Eminescu 'suntem cea mai toleranta natie de pe pamant'…

Asa? Poate ca am suferit o mutatie, dar acum suntem in tranzitie spre un animal atroce si rapanos. Fara inima, fara iubire de tara si de Dumnezeu.

• Si eu care voiam sa vorbim despre teatru si despre viata ta artistica in Franta…

Acolo, in Franta, dupa o foarte lunga perioada de viata, am observat ca eu umblu in doua picioare si nu in patru. Acolo am fost blanda, generoasa, linistita, eu nu sunt printre cei care jinduiesc sa plece pe alte meleaguri. Eu nu vreau decat sa traiesc in tara mea, aici, dar ca un om, nu ca o maimuta agresiva. Acolo, in Franta, oamenii au si ei foarte multe probleme existentiale, dure si greu de depasit. Dar… ei se ajuta unii pe altii, greseala e iertata pentru ca e omeneasca. Intr-o zi mi-a cazut geanta in mijlocul traficului. Toate masinile s-au oprit pana cand mi-am adunat toate maruntisurile. Ce-ar fi fost aici, in Bucuresti? Acolo, in Franta m-am reciclat intai ca om si pe urma ca actor. A alerga dupa rezolvarea existentei, dupa rezolvarea angaralelor, nu inseamna a distruge bucata de dumnezeire din tine.

• In 1982 Eugen Ionescu spunea la Parlamentul European: 'Ajutor! S.O.S! S.O.S.! Poporul roman se distruge etnic, etic si biologic!'.

Dar cel mai important lucru e sa nu pierdem tineretul. Ma induioseaza tinerii care au parte un drum foarte greu, iar noi in loc sa-i ajutam, cum ne-au ajutat si pe noi oamenii mari din viata noastra, noi ii sufocam, ii distrugem pur si simplu. Tineretul de azi e lipsit de tot ce am avut eu in tinerete. Eu am avut parte de o tinerete frumoasa si linistita. E drept, in comunism, dar ce vina am eu ca m-am nascut in 1946? Si noi am prins destula saracie, Craciunuri fara nimic pe masa, disperare, necazuri… Dar eram tineri si iubeam viata. Mi-au placut lucrurile frumoase, barbatii, iubirea.

• Crezi ca ei nu iubesc?

Azi sunt prea multe calcule, azi totul e sub semnul supravietuirii. E un stres urias, fiecare aduna si scade, atat ca unii impart banii de intretinere, telefon, mancare, scoala, iar ceilalti impart bugetul si milioanele tarii, intr-un fel sau altul. E trist ca nu incepe nimeni ziua cu zambet si frumusete. Stresul e o boala grozava.

• Esti pesimista, trista si prea neagra pentru un interviu.

Dar eu n-am fost asa. Am fost vesela, bucuroasa mereu, mi-a placut sa rad, sa cant, sa iubesc. Cand am iubit, am facut-o cosmic. Prietenii ma chemau mereu sa-i inveselesc. Acum ma ocolesc. Cred ca ii sperii. Totul s-a dus. Daca as fi numai eu asa, poate lucrurile ar fi mai simple. Dar ma uit in jur – DEZASTRU. E asa de rau ca simt nevoia sa fiu singura si singuratatea e foarte rea. E urata. Te usuca. Te salbaticeste. Cand am iubit, am iubit cosmic, senin. Acum? Pe cine? Ce? De ce? N-ai timp. N-avem timp. Acum ii iubesc pe cei doi caini maidanezi care redevin din ce in ce mai umani, intelegatori, iubitori. Iar eu sunt din ce in ce mai salbatica. Cand ii bat, ca trebuie si asta, sau tip degeaba, sau rabufnesc din cauza vietii grele, aud in eter: 'Ce ai, omule? De ce te-ai ticalosit si salbaticit?'.

• De ce esti singura?

Asta e. E o boala fara tratament cu medicamente si fara ajutor de la Comunitatea Europeana. Te descurci tu, singur.

• Si eu care am vrut sa fac un interviu despre o actrita cunoscuta si respectata cu marea sansa de a fi iubita de Silviu Purcarete si de a juca in Franta… Am pornit de la un bilant si am ajuns la o tristete galbena si tare ca palinca.

Nu am vrut-o! Eu nici nu dau interviuri pentru ca nu ma simt indrituita si apoi noi, actorii, suntem acum sub un con de umbra. Nu mai suntem nici respectati, nici iubiti. E o parere! A mea!

• Si totusi… Cine esti tu, Coca Bloos?

O fiinta care se lupta din greu cu viata.

• In 1980 se tulburase lumea actoriceasca deoarece se spunea ca a aparut o actrita teribila care frazeaza ciudat, care da volum cuvintelor, care are un farmec potopitor si straniu. Tu erai.

Eu? Nu cred. Nu ma recunosc.

• Tu erai! Luasei un premiu pentru Duffy din 'A cincea lebada' de Everac, la Teatrul Dramatic din Brasov.
Rolul acela teribil l-am jucat cu actorii mari de la Brasov. Aveam 33 de ani. Eram indragostita nebuneste de un barbat minunat. De aceea cred ca am stralucit asa de tare, am fost frumoasa, sexoasa, desteapta si foarte talentata. De aceea am luat premiul intii.

• Si ce ai facut dupa ce ai luat premiul?

Am plecat la Piatra-Neamt. Eu, de felul meu, sunt aventuriera. M-am mutat de sapte ori. Imi placea din cand in cand sa-mi strang catrafusele si sa plec. Si asa am ajuns la Marea Scoala de la Piatra-Neamt, definitorie pentru devenirea mea ca actrita. Am gasit acolo ce nu aveam, ce-mi lipsea, ce nu facusem…

• Adica? Ce nu aveai?

Adica Institutul de Teatru.

• Tu n-ai dorit dintotdeauna sa fii actrita?

Ba da. Dar intai valul m-a dus spre Facultatea de Filozofie. Dupa ce mi-am facut datoria civica, adica stagiunea de trei ani la Sibiu, la ziarul Tribuna Sibiului, premeditat mi-am luat lumea in cap si am urcat pe scena. Intai la Baia Mare, apoi ratacind prin tara. Teatrul e singura mea dragoste cinstita, puternica, adevarata, unde si eu am ramas cinstita, loiala, constanta. In rest am tradat, am fost lasa, am mintit, am si inselat.

• Stai! De ucis, n-ai ucis!

Cu cuvintele si cu gandul. Dar cine stie daca nu e mai grav?

• Bine. Cum a fost la Piatra-Neamt?

Scoala mea. Acolo am invatat tot ce nu stiam. Bucuria colectivitatii, am invatat ca nu sunt buricul pamantului, chiar daca am succes si ta­lent. Am invatat ca nu stiu nimic si ca trebuie sa invat si ca asta e fericirea. Respectul. Sa respect Publicul, care nu trebuie niciodata inselat, partenerii care fac parte din viata mea si, mai ales, am invatat sa ma respect pe mine. Piatra-Neamt a insemnat totul, adica tineretea mea.

• Vorbesti de parca esti un personaj din Tennessee Williams.

Adica sunt desueta? Sau prea romantica? Sau ridicola?

• Esti actrita! Vorbeste-mi de Purcarete.

Pe Silviu Purcarete l-am intalnit tot la Piatra-Neamt. Acolo, cu el, am jucat in 'Piateta' de Goldoni un personaj, Catte, pe care de atunci il port cu mine peste tot, care nu ma paraseste si-mi da putere. Aveam 40 de ani, am jucat-o pe 'Catte cu un singur dinte-n gura' si am primit Premiul ATM din 1986. La Catte ma gandesc cand plang si nu am nici o iesire.

• Crezi ca nu ai nici o iesire! Cu Purcarete intalnit si peste zece ani, cand ai fost nomina­lizata pentru acelasi premiu, doar ca denumirea de ATM a fost schimbata in UNITER. Danaos din 'Danaidele'… De ce nu ai luat premiu pentru rolul acela atat de straniu, misterios, venit din cosmos?

Nu stiu despre ce vorbesti.

• Despre nominalizarea ta la UNITER.

Nu-mi aduc aminte despre asta. Danaos a fost traversarea unei experiente fascinante pe scena. A fost un rol limita. Mosneagul Danaos a trebuit sa fie legenda, mitul care este. Si eu a trebuit sa intru in acest angrenaj.

• Te-ai mai intalnit cu Purcarete?

Da. Anul acesta la Limoges, in Franta, in spectacolul 'Capetele afaritilor prajite pe gratar si ardei copti'. Un text dupa fascinantele povestiri din '1001 de Nopti', spectacol in decorurile lui Helmut Stürmer si muzica lui Vasile Sirli.

• In limba franceza?

Sigur. Am fost o romanca printre francezi, la Théatre de l'Union din Limoges.

• Deci te-ai intalnit cu Purcarete in trei spectacole. Eu am crezut ca ai facut cel putin treizeci…

Purcarete a fost singurul regizor care mi-a sadit increderea-n mine, in talentul si-n posibilitatile mele. Cu el ma simt chiar actrita. Purcarete crede in mine si ma face sa simt asta. El a gasit in mine acel sambure clovnesc pe care-l am si de care acum am uitat.

• Si ceilalti regizori? Cred in tine?

Da! Dar de la el, de la Purcarete, eu iau lumina. De multe ori in roluri mari sau mici am gandit disperat: 'Ce dracu caut eu pe corabie? – doar am facut Facultatea de Filosofie'. Joc in spectacole dar, ca si ceilalti, nu mai ridic ochii spre cer, spre peticul albastru, nu mai am grija de frumusete, nu mai dau generos celorlalti bucurie. Totul e facatura si crispare.

• Fantazezi!

Nu! S-a pierdut respectul pentru scena sfanta. Vremurile sunt crunte si actorii le oglindesc. N-am ce face! Eu am uitat tot ce-am invatat la Piatra-Neamt. Dar nu mai am puterea tineretii sa-mi iau catrafusele si sa plec aiurea. Adica vreau sa spun ca nu ma mai simt pe scena nici frumoasa, nici talentata.

• Si totusi Coca Bloos!

Aici brusc, abrupt, se termina un interviu luat cu 10 ani in urma. Mi-e frica s-o intreb pe Coca Bloos daca ceva s-a schimbat in bine de atunci.