Buzău, 4 octombrie 2021 – Cea de-a VIII-a ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, s-a încheiat duminică, 3 octombrie. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, în contextul pandemic, buzoienii revenind cu încredere și bucurie la teatru.
Devenit un reper în rândul evenimentelor buzoiene, „Săptămâna Teatrului Tânăr” a reușit și la această ediție să aducă în atenția spectatorilor tinere talente. Programul a inclus o selecție diversificată, cu montări de la teatre din București și din țară, după autori clasici sau contemporani. Închiderea a avut loc duminică seara, 3 octombrie, cu reprezentația spectacolului „Gâlcevile din Chioggia” după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș, producție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, încheiată cu rânduri de aplauze și urale.
Nu au lipsit nici spectacolele pentru copii, ale căror reprezentații au avut loc în weekend, la sala Consiliului Județean Buzău. Vremea bună a ținut cu festivalul, astfel încât numeroși părinți și prichindei au ieșit din casă sâmbătă și duminică, venind să descopere montările Asociației Culturale pentru Educație prin Artă, realizat de Oana Răsuceanu. Sala a răsunat de glasurile copiilor, de expresii de uimire și încântare, dar și de aplauzele energice ale celor mici.
Păstrând tradiția, festivalul a oferit oportunitatea liceenilor să devină parte din echipă, în calitate de voluntari. Peste 70 de adolescenți au făcut parte din capitolul numărul opt al poveștii „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Cei mai curajoși dintre ei au dansat pe străzile din Buzău, în fața teatrului, la mall, în curtea școlii sau chiar pe trecerea de pietoni, anunțând evenimentul prin intermediul unui flashmob coordonat de actrița Mihaela Mardare. Voluntarii doritori au avut șansa de a se înscrie și de a participa la un atelier de teatru condus de actorul Cosmin Pană și desfășurat în incinta Teatrului „George Ciprian”.
„Săptămâna Teatrului Tânăr” reprezintă o invitație de a descoperi spiritul tânăr din spectacolele de teatru, de a promova și de a aduce la rampă creatori tineri și talentați, dar și de a crea contextul favorabil întâlnirii dintre adolescenți și mediul artistic. Răspunsul spectatorilor, de la cei mai mici la cei mai mari, a fost întotdeauna favorabil, demonstrând faptul că buzoienii iubesc într-adevăr teatrul.