„Săptămâna Teatrului Tânăr” este un pilon important în calendarul cultural buzoian. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul reunește an de an, la Buzău, unii dintre cei mai talentați tineri creatori. Născut din dorința de a oferi artiștilor emergenți o rampă de lansare, evenimentul i-a avut ca reprezentanți până acum pe actori ca Ștefan Pavel, Vlad Drăgulin.
Selecția din acest an propune titluri clasice și contemporane, în viziuni regizorale unice și distincte, atât pentru adulți, cât și pentru copii. „Săptămâna Teatrului Tânăr” se va deschide sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Chapter Two” de Neil Simon, regia Vlad Trifaș, o producție a Asociației Sirius Art. Din distribuție fac parte: Șerban Gomoi, Ela Prodan, Dana Marineci, Cosmin Teodor Pană. În continuare, publicul va putea urmări producții de la București, Cluj-Napoca, Brăila, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Ploiești. Ediția se va încheia cu un concert susținut de Alex Ștefănescu, un artist nelipsit din festival.
Teatrul „George Ciprian” contribuie activ la susținerea și încurajarea tinerelor generații de artiști, punându-le la dispoziție scena teatrului pentru a juca și aducându-i în atenția spectatorilor buzoieni, un public extrem de iubitor de teatru.
O altă componentă importantă a festivalului este programul de voluntariat pe care îl dezvoltă. Zeci de liceeni au prilejul de a se înscrie și de a se implica în organizarea și desfășurarea evenimentului. De-a lungul timpului, adolescenții au revenit anual pentru a face parte din echipa de voluntari a festivalului, îndrăgostindu-se și mai tare de această artă și, devenind, mai târziu, viitori actori.
PROGRAM „SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR”
Ediția a IX-a
SÂMBĂTĂ, 15 octombrie, ora 19.00
Chapter Two de Neil Simon
Regia și muzica originală: Vlad Trifaș
Cu: Șerban Gomoi, Ela Prodan, Dana Marineci, Cosmin Teodor Pană
Asociația Sirius Art
Durata: 2h (fără pauză)
DUMINICĂ, 16 octombrie - SPECTACOL PENTRU COPII
ora 11.00
A II-a B, un spectacol de Oana Răsuceanu
Decor și costume: Anca Lazăr
Muzica: Adrian Ionescu
Ilustrația muzicală: Cristian Niculescu
Sound, video și light design: Costi Baciu
Cu: Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu, Andrei Barbu
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă
Durata: 1h (fără pauză)
7+
ora 19.00 - INTRARE LIBERĂ
Brainstorm adaptare a piesei „Brainstorm”, de Ned Glasier, Emily Lim și Company Three
Regia: Dănuț Solcan
Cu: Andreea Marcu, Andrei Citrea, Anca Toader, Sabin Popa, Alexia Moise, Bianca Toader, Ruxandra Meșterelu, Maia Răduță, Izabela Scarlat, Vlad Galeș, Alexandra Hanganu, Mario State, Iris Balotă, Sara Oncioiu, Adelina Ghica
Trupa 3,14, Buzău
Durata: 1h 30 min.
LUNI, 17 octombrie, ora 19.00
Vițelul de aur, dramatizare de Eugen Gyemant după romanul lui Ilf și Petrov
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Sound design: Aida Sosic
Asistență de regie și mișcare scenică: Blanca Doba
Cu: Nicholas Cațianis jr., Liviu Pintileasa, Narcisa Novac, Vlad Volf, Ciprian Brașoveanu, Ciprian Chiricheș, Adrian Ștefan
Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
Durata: 2h 10’
16+
MARȚI, 18 octombrie, ora 19.00
Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă
Regia: Andrei Măjeri
Decor: Adrian Balcău
Sound design: Adrian Piciorea
Light design & sonorizare: Cătălin Filip
Video: Mihai Stanciu
Cu: Emőke Kató, Lucian Teodor Rus
Reactor, Cluj-Napoca
Durata: 1h 40’
14+
MIERCURI, 19 octombrie, ora 19.00
Omul care aduce ploaia de N. Richard Nash
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Clara Pop
Cu: Réka Szász, Octavian Costin, Constantin Florescu, Ioan Paraschiv, Ștefan Pavel, Kostas Mincu, Alexandru Beteringhe
Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea
JOI, 20 octombrie, ora 19.00
Efecte secundare de Lucy Prebble, traducerea Vlad Bălan și Camelia Pintilie
Regie: Vlad Bălan
Scenografie: Miruna Croitoru
Muzica: Cristina Juncu
Sound design: Sever Andrei
Mișcare Scenică: Irina Ștefan
Cu: Vlad Ionuț Popescu, Oana Jipa, Camelia Pintilie, Bogdan Nechifor
UNTEATRU
Durata: 1h 45’
14+
VINERI, 21 octombrie, ora 19.00
Tartuffe de Molière
Regia, muzica originală și adaptarea textului: Vlad Trifaș
Scenografia: Oana Cernea
Light design: Bogdan Gheorghiu
Cu: Corina Cernea, Richard Balint, Angela Tanko, Ciprian Ciuciu, Mihaela Gherdan, Alin Stanciu, Pavel Sîrghi, Răzvan Vicoveanu, Lucia Rogoz, Sebastian Lupu, Andrian Locovei
Teatrul „Regina Maria”, Oradea
Durata: 2h
14+
SÂMBĂTĂ, 22 octombrie - SPECTACOL PENTRU COPII
ora 11.00
Cei trei purceluși, după Serghei Mihailov
Regia: Daniel Stanciu
Scenografia: Mihai Androne și Compania „Hai-Hui”
Asistent regie și ilustrația muzicală: Georgeta Drăgan
Light design: Ionuț Aldea și Compania „Hai-Hui”
Cu: Lacramioara Bradoschi / Diana Uta, Lucian Orbean, Nelu Neagoe, Ioana Rosu, Ana Maria Orbean
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești
4+
ora 19.00
Concert Alex Ștefănescu
Vindecare
cu și de Alex Ștefănescu