x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Fotografii inedite cu Ion Caramitru, prezentate în premieră absolută cu prilejul deschiderii FNT 2022. Familia actorului a fost prezentă

Fotografii inedite cu Ion Caramitru, prezentate în premieră absolută cu prilejul deschiderii FNT 2022. Familia actorului a fost prezentă

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Noi 2022   •   20:57
Fotografii inedite cu Ion Caramitru, prezentate în premieră absolută cu prilejul deschiderii FNT 2022. Familia actorului a fost prezentă

Ediția a 32-a a Festivalului Național de Teatru (5-13 noiembrie) s-a deschis cu vernisajul expoziției de fotografie „Caramitru – Dincolo de scenă”, cu imagini realizate de Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național din București.

Peste 40 de fotografii au fost expuse în foaierul etaj I Tapiserie al Sălii Ion Caramitru (Sala Mare). Este vorba despre imagini reprezentând momente inedite din viața lui Ion Caramitru, cel care a fost director al instituției vreme de 16 ani. Sunt fotografii pe care publicul nu le-a putut vedea până în prezent, realizate în turnee, la repetiții, la diverse evenimente sau festivități, dar și în culisele Teatrului Național.

De exemplu, publicul prezent la dechiderea FNT a putut observa imagini reprezentând-o pe marea sportivă Simona Halep luând autograf de la Ion Caramitru, imediat după un spectacol. O altă fotografie extrem de apreciată a fost cea în care actorul român i-a oferit un cadou Prințului Charles, cu prilejul vizitei acestuia la București. O poză cu Ion Caramitru la volanul autocarului TNB a făcut deliciul spectatorilor. Imaginea care a devenit afișul expoziției și care îl reprezintă pe Caramitru nas în nas cu statuia lui Birlic a fost și cea mai fotografiată de cei prezenți.

Întrucât au dorit să viziteze expoziția discret, departe de ochii presei, familia actorului, respectiv soția Micaela Caracaș și cei trei băieți, Andrei, Ștefan și Matei Caramitru au venit la Teatrul Național înainte de vernisaj. Profund impresionați de imagini, copiii lui Ion Caramitru au zăbovit minute în șir asupra fiecărei fotografii.

La eveniment au participat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu și Președintele UNITER, scenograful Dragoș Buhagiar, care a intrat în legătură directă cu România din Tokio, acolo unde lucrează un spectacol alături de Silviu Purcărete. De asemenea, a fost prezent și s-a adresat publicului primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Directorul Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a precizat cu acest prilej: „Mi se pare foarte inspirat faptul că aţi ales ca evenimentul de deschidere să fie această expoziţie dedicată lui Ion Caramitru, pentru că dacă ediţia din acest se desfăşoară sub deviza "Graniţe fragile. Istorii fluide", iată cred că această expoziţie şi mai ales personalitatea lui Ion Caramitru vorbeşte despre punţi. Punţi între omul de teatru Ion Caramitru, Ion Caramitru în spatele scenei, în diferitele sale ipostaze de regizor, de director de teatru, de actor coborât de pe scenă, punţi între Bucureşti şi Chişinău, pentru că expoziţia a fost prezentă şi la Reuniunea Teatrelor Naţionale şi face astfel o fericită legătură, şi punţi mai ales între trecutul, prezentul şi viitorul teatrului românesc, despre care sunt convins că va fi la fel de fericit ca prezentul", a declarat Liviu Jicman.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a spus că prezenţa sa la deschiderea FNT „nu este altceva decât un semnal că Ministerul Culturii, indiferent cine-l conduce, a fost şi va fi partener pentru orice eveniment cultural important, iar Festivalul Naţional de Teatru este unul din aceste evenimente extrem de importante pentru teatrul românesc".

Fotograful Florin Ghioca a afirmat că expoziţia „Caramitru - Dincolo de scenă" îl prezintă pe "Ion Caramitru omul, cel care a fost şi director, şi actor, şi prieten (...) și care marchează cultura românească post-decembristă şi nu numai. (…) În această expoziție sunt unele fotografii pe care nu le-a văzut nimeni până acum, nici măcar Ion Caramitru, dar cu această ocazie publicul îl va descoperi în ipostaze în care nu l-a cunoscut vreodată", a precizat Florin Ghioca.

Expoziția de fotografie „Caramitru – Dincolo de scenă” a fost realizată cu sprijinul Arcub și Aqua Carpatica și se poate vizita în perioada 6 – 15 noiembrie, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București, foaierul Sălii „Ion Caramitru” (Sala Mare) – etaj I, de luni până duminică, între orele 11.00 – 18.00. Intrarea este liberă.

Tot cu ocazia deschiderii Festivalului Național de Teatru, în foaierul TNB a fost lansat volumul "Ion Caramitru... la plecare" al teatrologului George Banu. Momentul a fost prezentat de Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române şi dramaturgul Matei Vişniec.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×