Joi, 19 noiembrie 2020, începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 19-29 noiembrie.
Evenimentul va debuta, la ora 17.00, cu proiecția spectacolului Faust, fragmente, de J. W. Goethe, pus în scenă de cunoscutul regizor Giorgio Strehler, tot el interpretând și rolul titular. Spectacolul poat fi vizionat gratuit pe site-ul festivalului, www.interferences-huntheater.ro, timp de 24 de ore.
„Faust îl transcende pe Goethe, îi transcende epoca şi timpul, chiar și scriitura, respectiv, stilul său. Este teatrul complet. O formă de teatru atât de vastă, atât de fantastică și totuși atât de coerentă, ajungând chiar la limitele a tot ceea ce e posibil, încât cere atât curaj, cât și umilință, parsimonie și răbdare, a minții și a inimii, imposibil de realizat în ansamblu, în mod constant și în fiecare moment în parte”, scria regretatul Giorgio Strehler.
Tot joi, 19 noiembrie, la ora 20.00, în secțiunea Orizonturi, este programat spectacolul Tragedia omului, de Madách Imre, regia Silviu Purcărete, producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, care a avut premiera la începutul anului 2020.
î
Josef Nadj, Miquel Barceló: PASO DOBLE
„Umorul inconfundabil, bunătatea și modestia legendară ale lui Purcărete aduc Tragedia omului la o apropiere neașteptată: marea poezie a lui Madách din secolul al XIXlea, aparent dificilă, devine vie și accesibilă, iar filozofia-teologia sa abstractă este cu adevărat viabilă. Face apel la marele clasic, întreține un dialog profund cu el și îl invită să ne fie oaspete în epoca noastră plină de contradicții, teamă, anxietate și, mai exact, în timpul nostru îngreunat cu faptul că disperarea nici măcar nu mai este ascunsă”, scria dramaturgul spectacolului, András Visky.
Ziua de vineri, 20 noiembrie, începe cu un spectacol nonverbal semnat de Josef Nadj și Miquel Barceló și intitulat Paso doble. Producția poate fi vizionată între orele 12.00 și 20.00, pe site-ul festivalului.
„Dansul este, mai presus de toate, un loc de întâlnire” – astfel își definește opera Josef Nadj. Dincolo de rolul său de coregraf, omul este de fapt un artist fără granițe și fără bariere. Dansator, dar și artist vizual și fotograf, viziunea sa asupra umanității este deopotrivă poetică și pasională, în continuă căutare de noi forme. De-a lungul carierei sale, de la Canard pékinois (1987) la Mnémosyne (2018), Josef Nadj a realizat în mod constant coregrafii în care gravitația și compasiunea se preschimbă, alternând între profunzime şi umor. Paso doble se remarcă prin bogăția imaginilor și prin lucrul în echipă, din dialogul celor doi creatori rezultând o producție de zile mari, care nu trebuie ratată.
Începând cu ora 17.00, Giorgio Strehler revine pe scena online a Festivalului INTERFERENȚE prin intermediul proiecției Tentația faustiană, film care documentează perioada repetițiilor la spectacolul Faust de Goethe (1988). Îl vom vedea pe Giorgio Strehler jucând și în același timp dându-le indicații elevilor și colegilor săi de la Piccolo Teatro din Milano. Filmul va putea fi vizionat gratuit timp de 24 de ore.
TRAGEDIA OMULUI, regia: Silviu Purcărete. Foto: Petru Cojocaru
Seara de vineri, 20 noiembrie, se va încheia cu spectacolul Turbo paradiso, regizat de András Urbán la Teatrul „Kosztolányi Dezső” (Subotica, Serbia). Producția va putea fi vizionată online de la ora 20.00 până pe 21 noiembrie, ora 12.00.
„Un spectacol care, pe zi ce trece, devine tot mai actual. O reprezentație despre noi și despre ei. O întrebare fundamentală: ca și cetățean al unei țări – de ce anume mă tem?... ceva despre care merită vorbit...”, mărturisea András Urbán.
Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE, ediția online, debutează cu nume mari ale scenei internaționale precum Giorgio Strehler, Silviu Purcărete și Josef Nadj, creatori care au marcat istoria teatrului din întreaga lume.
FAUST, FRAGMENTE (1992), regia: Giorgio Strehler. Foto: Ciminaghi, Piccolo Teatro di Milano
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU INTERFERENȚE
ediția a 7-a, 19-29 noiembrie – ONLINE
ORIZONTURI
Joi, 19 noiembrie
17:00 | UTE30
Johann Wolfgang Goethe: FAUST, FRAGMENTE (1992)
Regia: Giorgio Strehler
Regizat pentru televiziune de Carlo Battistoni.
Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa (Milano, Italia)
Spectacol în limba italiană cu subtitrare în limbile maghiară, română și engleză.
Durata: 1h 12’
Vizionare gratuită: 24 de ore
Recomandat persoanelor peste 12 ani!
20.00 | HORIZONS
Madách Imre: TRAGEDIA OMULUI
Regia: Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” (Timișoara, România)
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.
Durata: 2h
Vizionare gratuită până pe 20 nov., ora 12.00.
Recomandat persoanelor peste 12 ani!
Vineri, 20 noiembrie
12.00 | HORIZONS
Josef Nadj – Miquel Barceló: PASO DOBLE
Concept și performeri: Josef Nadj, Miquel Barceló
Coproducție: Festival d’Avignon, Centre Chorégraphique National d’Orléans (Avignon, Franța)
Spectacol nonverbal.
Durata: 40’
Vizionare gratuită până pe 20 nov., ora 20.00.
Recomandat persoanelor peste 12 ani!
17.00 | UTE30
Giorgio Strehler: TENTAȚIA FAUSTIANĂ (1989)
Un film de Marco Motta
Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa (Milano, Italia)
Spectacol în limba italiană cu subtitrare în limbile maghiară, română, engleză.
Durata: 30’
Vizionare gratuită: 24 de ore.
Recomandat persoanelor peste 12 ani!
20.00 | HORIZONS
Hommage à Danilo Kiš: TURBO PARADISO
Regia: András Urbán
Teatrul „Kosztolányi Dezső” (Subotica, Serbia)
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în română și engleză.
Durata: 1h 16’
Vizionare gratuită până pe 21 nov., ora 12.00.
Recomandat persoanelor peste 16 ani!
Finanțatori: Ministerul Culturii, Guvernul Ungariei, Fundația Bethlen Gábor și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.