x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Hermann visează” în premieră absolută la Teatrul Gong din Sibiu

„Hermann visează” în premieră absolută la Teatrul Gong din Sibiu

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Oct 2020   •   12:44
„Hermann visează” în premieră absolută la Teatrul Gong din Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Hermann visează” în regia Elizei Păuna. Toate biletele pentru cele șase reprezentații programate luna aceasta au fost deja epuizate. 

 

„Spectacolul acesta se constituie ca o declarație urbană de dragoste adusă Sibiului, marcând cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi, Piața Mare, Brukenthal sau desenele lui Dan Perjovschi. Sărbătorind patrimoniul cultural local, producția imaginată de tânăra visătoare Eliza Păuna reușește să încânte publicul de orice vârste prin puterea creatoare a dialogului dintre generații.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

 

„O tablă de școală unde lecțiile lasă loc altor lecții, unde ideile se amestecă mereu cu alte idei... nimic nu se șterge, nimic nu e definitiv. Avem atâtea de învățat.”, a declarat Dan Perjovschi amuzat de construcția unui mini zid pentru acest spectacol de la Sibiu.

 

Hermann este un băiețel ca oricare altul. Are numai 8 ani și are toate grijile pe care le poate avea un copil la vârsta lui: școala e prea grea, timpul nu-i mai ajunge pentru joacă și este dojenit permanent de părinți și profesori fiindcă toți vor să-l schimbe, dar el vrea să rămână același copil visător și jucăuș. Imaginația este una dintre super-calitățile lui Hermann, astfel, un drum banal spre școală, devine o aventură în care Hermann este eroul care îi salvează pe părinți, profesori și chiar întregul oraș. „Am ales povestea lui Hermann din nevoia mea personală de a sta de vorbă cu copilul din mine, copilul aflat într-un morman de griji și pe care îmi doresc să-l ascult cu atenție și să-l contrazic cu blândețe. Textul lui Daniel Chirilă are dinamica și inteligența necesară pentru a le vorbi copiilor despre temerile lor față de responsabilități, despre schimbare, despre valoarea timpului, despre necesitatea dialogului cu părinții și cu profesorii într-un mod tandru și cu mult umor. Astfel, povestea lui Hermann devine povestea fiecăruia dintre noi, deoarece spectacolul oferă șansa întâlnirii copilului cu adultul.”, a declarat Eliza Păuna în timpul repetițiilor.

 

Pasional și jucăuș, Charlie Fălămaș articulează această călătorie prin muzica sa, alături de actorii Raluca Răduca, Adrian Prohaska și Lucia Barbu, ce redau bucuria teatrului de animație printr-un joc exaltant și tehnic. Producția de la Sibiu se bucură de contribuția scenografului Romulus Boicu, ce susține imaginarul poveștii într-o construcție versatilă, cu precizia unei științe a visului. Spectacolul are o durată de aproximativ 55 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani.

 

„Hermann visează” va fi prezentat cu casa închisă vineri, 16 octombrie, de la orele 10:30 și 18:00, sâmbătă, 17 octombrie, de la orele 12:00 și 18:00, duminică, 18 octombrie, de la ora 11:00, precum și marți, 20 octombrie, de la ora 10:30.

 

 

 

×