Aglomeraţie mare la intrarea în sălile de spectacol din Sibiu. La multe reprezentaţii, bilete nu găsesc, iar lumea aşteaptă la uşă - poate, poate cineva renunţă sau întârzie.
Aşa s-a întâmplat la cele două spectacole ale trupei daneze Odin Teatret: "Odă progresului" şi "Închisoarea de oase", montate de Eugenio Barba, dar şi la producţiile "Întrebări" - un studiu teatral de Peter Brook, având-o protagonistă pe Miriam Goldschmidt; "Oedip rege" - creaţia trupei japoneze "Yamanote Jijosha" sau la "Faust"-ul lui Silviu Purcărete, foarte solicitat atât de invitaţii din străinătate, cât şi de spectatorii din România. La reprezentaţia cu "Vis" (protagonist Dan Puric), care a avut loc duminică seară la Casa de Cultură a Sindicatelor, lumea s-a călcat, efectiv, în picioare.
Iată cine supravieţuieşte pe timp de criză - Cultura; pentru că nu a fost răsfăţată nici în vremurile bune, ca o cenuşăreasă (căci bine îi mai stă cu acest nume).
Pentru oamenii de teatru, sunt destule revelaţii în Festivalul de la Sibiu. Aminteam în articolul din ziarul de ieri despre regizorul Eugenio Barba, fondatorul şcolii Internaţionale de Antropologie Teatrală, care a încântat asistenţa la o conferinţă specială, dialogând despre teatrul său special cu criticul George Banu.
Marele creator de teatru Peter Brook nu a putut veni acum în România, dar şi-a exprimat bucuria în scris că spectacolul său "Întrebări", care îi este "foarte drag", a putut fi văzut la Festivalul de la Sibiu, cu atât mai mult cu cât tema actualei ediţii este chiar "Întrebări". S-a pretat excelent, căci prin alegerea textelor şi prin interpretarea actriţei Miriam Goldschmidt se aduce "un omagiu artei de a formula întrebări" - o artă, după cum spune Brook, tămăduitoare pentru spirit.
A stârnit curiozitate spectacolul japonezilor "Oedip rege". Regizorul Masahiro Yasuda a considerat importantă montarea în ţara sa a textului lui Sofocle, pentru "a chema spiritul regelui Oedip în prezent". Şi a folosit actriţe care recreează lumea acestui rege, plasând "Oedip rege" într-un vis imaginat de femeile japoneze. A ieşit ceva specific teatrului contemporan, cu rigorile lui, din ţara Soarelui Răsare.
Şi spectacolul "Acasă la tata" a fost aşteptat de sibieni. E cu Marcel Iureş. Şi e o piesă scrisă de Mimi Brănescu, care scrie în felul său (pentru foarte mulţi însemnând destul de atractiv) şi care a declarat că el nu este Shakespeare. Deci, Mimi e un autor de texte, cu un simţ extraordinar al replicii. Poate de aceea place publicului.
Ieri seară a fost programat un spectacol în premieră al Teatrului Naţional "Radu Stanca" - "Berlin Alexanderplatz", după Alfred Doblin, în regia lui Dragoş Galgoţiu, care a lucrat cu Andrei Both (decor) şi Doina Levintza (costume). Distribuţia, foarte mare, o are drept cap de afiş pe Ofelia Popii. Iată actriţa - tânără actriţă - după care "tânjesc" mulţi regizori, pentru a o avea în spectacolele lor. În această perioadă a festivalului cred că nu există o interpretă mai solicitată ca Ofelia.
Au venit străini special să o vadă pe scenă. Ea nu dezamăgeşte. A jucat sâmbătă în "Breaking The Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess", fiind stâlpul acestui spectacol al Teatrului sibian. Duminică seară l-a adus în scenă pe Mefisto, în "Faust", pentru care au îndrăgit-o nespus britanicii, când au văzut creaţia la Edinburgh. Criticii de acolo au şi premiat-o. După "Berlin Alexanderplatz", va juca în "Metamorfoze", de acelaşi Purcărete.
Spectacolele de teatru sunt doar o parte din creaţiile programate în festival. Manifestarea este structurată pe mai multe secţiuni: de la spectacole-eveniment, spectacole "Patrimoniu" ale Teatrului-gazdă, spectacole teatru-dans, Underground, spectacole de stradă, spectacole-lectură la conferinţe, întâlniri, lansări de carte, ateliere. Un spectacol trecut la "Patrimoniu" este "Un tramvai numit Popescu", în regia lui Gavriil Pinte. E spectacol de teatru comunitar, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu, cu mai multe reprezentaţii în tramvaiul Sibiu-Răşinari.
De remarcat lansarea de ieri a cărţii coordonate de George Banu, "Teatrul de artă, o tradiţie modernă", care a apărut în traducere românească la "Nemira". Cunoscutul critic şi eseist remarca la eveniment că este încântat că a apărut acest volum "colectiv", la facerea căruia a invitat să colaboreze apreciaţi istorici şi critici de teatru. Lansării de carte a urmat prezentarea revistei Scena.ro şi conferinţa specială a lui Banu "Aventura teatrului de artă sau Forma şi viaţa". Ca întotdeauna, "fanii" lui George Banu au rămas încântaţi.
Astăzi va fi prezentată o serie de cărţi, avându-l în centru pe regizorul Mihai Măniuţiu (fie autor, fie personaj). De asemenea, îşi va lansa câteva cărţi dramaturgul Matei Vişniec.
Pe parcursul săptămânii vor fi prezentate alte cărţi de teatru; vor ţine conferinţe personalităţi marcante din ţară şi străinătate; se vor juca spectacole româneşti şi străine; se va deschide bursa de spectacole. Publicul are parte şi de un târg de carte asociat festivalului.
Citește pe Antena3.ro