x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Interes fără precedent pentru FITS!

Interes fără precedent pentru FITS!

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Apr 2024   •   19:00
Interes fără precedent pentru FITS!

Primele zile de vânzare a biletelor pentru cea de-a 31-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu au adus un interes fără precedent și un număr mare de spectacole sold-out!

Nu mai puțin de 8 spectacole cu 14 reprezentații sunt în acest moment sold-out, iar multe alte spectacole mai au foarte puține bilete disponibile.

Este un moment istoric pentru FITS! În primele două ore s-a vândut mai mult de jumătate din numărul biletelor de anul trecut. E incredibil! Am primit telefoane de la oameni care au cumpărat bilete la spectacolul lui John Malkovich cadou de Paște pentru familie. Ne bucurăm că oamenii aleg să aducă emoție în casele lor prin intermediul Festivalului!

Este, de fapt, ceea ce ne-am dorit încă de la prima ediție, acum 31 de ani: să facem totul cu bucurie pentru publicul FITS, care ne este prieten pe viață.”  – a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS.

Spectacolele sold-out după primul weekend sunt: LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE - spectacolul semnat de Radu Afrim, o coproducție TNB — Centrul Cultural „George Coșbuc" Bistrița (23 iunie), BALENA - spectacolul lui Andrei Huțuleac de la Teatrul Metropolis (ambele reprezentații, de pe 29 și 30 iunie), CALIGULA - spectacolul semnat de regizorul ucrainean Ivan Uryvski (două reprezentații, pe 25 și 26 iunie), FREAMĂTUL SUFLETULUI - spectacolul în care joacă actrița franceză Isabelle Adjani (26 iunie), CAFÉ BONHEUR - spectacol scris și regizat de Matei Vișniec în Portugalia (ambele reprezentații de pe 28 iunie), ERA SOLSTIȚIUL DE VARĂ... ULTIMUL VIS AL UMANITĂȚII - spectacolul semnat de regizorul japonez Kazuyoshi Kushida (22 iunie), cele trei reprezentații ale spectacolului ÎN SINGURĂTATEA CÂMPURILOR DE BUMBAC (pe 26, 27 și 28 iunie), precum și ambele reprezentații ale spectacolului FAUST (29 și 30 iunie).

Alte spectacole mai au foarte puține locuri disponibile, cum ar fi POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE, CARMEN, NOCTURN FLAMENCO, ACUMULĂRI, AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT sau premiera mondială semnată de Pippo Delbono, TREZIREA.

Publicul este încurajat să se bucure și de bogata ofertă de spectacole online. CALIGULA, unul dintre spectacolele sold-out în acest moment va putea fi urmărit și online, alături de concertele Corului Madrigal din deschiderea și din închiderea FITS 2024, spectacolul CARMEN al Barcelona Flamenco Ballet Company sau spectacolul CIRC ÎN STIL AFRICAN al Cirque Kalabanté.

Cele trei reprezentații ale spectacolului cu John Malkovich - sold out după numai o oră

Unul dintre cele mai așteptate spectacole din această ediție a FITS este ÎN SINGURĂTATEA CÂMPURILOR DE BUMBAC, cu John Malkovich și Ingeborga Dapkunaite. Toate biletele pentru reprezentațiile programate pe 26, 27 și 28 iunie s-au vândut în numai o oră, fiind unul dintre cele mai rapide sold-out-uri din istoria FITS.

Marele actor american John Malkovich va fi prezent anul acesta în premieră în cadrul FITS și va fi distins cu o stea pe Aleea Celebrităților, alături de alte 6 nume importante din lumea artelor spectacolului.

FAUST - un succes cu casa închisă de 17 ani

Cel mai rapid sold-out din acest an a fost pentru reprezentația FAUST de sâmbătă, 29 iunie. Biletele pentru spectacolul TNRS, care a avut premiera în 2007, s-au vândut în numai 30 de minute.

Pe parcursul weekendului s-au vândut și biletele pentru cea de-a doua reprezentație FAUST programată în cadrul FITS, de pe 30 iunie.

Zeci de mii de oameni au accesat site-ul și conturile de social media FITS

Interesul crescut pentru FITS a făcut ca traficul pe site și interacțiunile din social media să depășească noi recorduri. Astfel, traficul pe site a depășit recordul de anul trecut, înregistrând o creștere de 10%, cu peste 10.000 de vizitatori care au intrat în primele zile pentru a consulta programul și a achiziționa bilete.

Pe social media peste 40.000 de utilizatori au văzut mesajele FITS și au interacționat cu conținutul pe Facebook și Instagram.

Programul spectacolelor indoor, outdoor și online pentru ediția din acest an, care are loc la Sibiu între 21 iunie și 30 iunie, a fost anunțat de Președintele FITS, Constantin Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc joi, 18 aprilie la Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu.

Biletele au fost puse în vânzare o zi mai târziu, pe 19 aprilie, pentru ca publicul să aibă ocazia să consulte programul.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu - cu tema PRIETENIE - se desfășoară între 21 și 30 iunie și programează peste 800 de evenimente indoor, outdoor și online.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×