x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Invitaţi dintr-o istorie recuperată la Festivalul Național de Teatru FNT 30 / FNT ALTFEL

Invitaţi dintr-o istorie recuperată la Festivalul Național de Teatru FNT 30 / FNT ALTFEL

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Noi 2020   •   15:05
Invitaţi dintr-o istorie recuperată la Festivalul Național de Teatru FNT 30 / FNT ALTFEL
Sursa foto: Théâtre National de Chaillot. Electra, regia Antoine Vitez. Captură de film

Ediţia aniversară din acest an a Festivalului Naţional de Teatru transformă constrângerile unui prezent sever în oportunitatea de întâlnire cu un trecut de care ne este dor. Datorită formatului online avem prilejul de a fi spectatorii unor spectacole-patrimoniu.

 

Cele două producţii invitate în prima şi ultima zi de festival sunt momente de excepţie din trecutul recent al artei teatrului. Pe site-ul festivalului, duminică, 22 noiembrie, de la ora 19:00, sunteţi aşteptaţi să colindaţi prin Livada de vişini, de A.P. Cehov, imaginată de Giorgio Strehler la Piccolo Teatro din Milano. Duminică, 29 noiembrie, de la ora 23:00, veţi putea fi martorii tragediei Electra, de Sofocle, în regia lui Antoine Vitez, de la Théâtre National de Chaillot. Cei doi regizori-reper ai secolului XX au fost oaspeţi în ţara noastră, iar participarea spectacolelor ce le-au purtat semnătura au generat de fiecare dată evenimente primite cu entuziasm cultural.

 

Criticul de teatru George Banu scria în volumul „Livada de vişini. Teatrul nostru”: „La Strehler, personajele Livezii de vişini se asimilează unor delăsători, care aşteaptă în spaţiul tranzitoriu al Antepurgatoriului. Strehler şi-a construit spectacolul pornind de la această intuiţie. Uneori, o singură frază e de ajuns: ea valorează mai mult decât un caiet de regie. Spectacolul lui Strehler schiţează peisajul dantesc peste care s-au înstăpânit aşteptarea nesfârşită şi jocurile copilăreşti ale delăsătorilor incurabili.”

 

 

Piccolo Teatro Milano. Livada de vișini, regia Giorgio Strehler. Foto: Ciminaghi Luigi

 

 

Despre Electra, în regia lui Antoine Vitez, acelaşi George Banu îşi aminteşte cu o caldă nostalgie: „Acest spectacol, admirabil captat de către un mare regizor de cinema argentinian, Hugo Santiago, este totodată un film. Îl putem privi cu atenție, cu gravitate și, în același timp, îi putem admira profunda densitate tragică, lipsită de spectacular, de orice retorică, cu o încărcătură tragică la care putem fi sensibili, noi cei de astăzi, amintindu-ne de Vitez, care acum 30 de ani era la București, de care m-am despărțit la aeroport și pe care nu l-am mai revăzut apoi.”

 

Obstacolul ne-prezenţei fizice se transformă în şansa de a fi împreună spectatori ai unor opere de artă surprinzător de actuale, cu un impact emoţional nealterat de trecerea timpului. Este modalitatea generoasă prin care FNT 30 / FNT ALTFEL oferă o revizitare a teatrului de artă din perspectiva prezentului. Astfel putem adăuga noi nuanţe de interpretare, putem decodifica noi mesaje şi, de ce nu, noi surse de inspiraţie pentru un viitor ce se anunţă a fi spectaculos.

 

 

 

 

Duminică, 22 noiembrie, ora 19.00, pe site-ul festivalului

 

LIVADA DE VIȘINI / IL GIARDINO DEI CILIEGI
De: Anton Pavlovici Cehov

Traducerea: Luigi Lunari, Giorgio Strehler
Regia: Giorgio Strehler
Scenografia și costumele: Luciano Damiani
Muzica: Fiorenzo Carpi

 

Cu: Cip Barcellini, Valentina Cortese, Franco Graziosi, Monica Guerritore, Claudia Lawrence, Giulia Lazzarini, Gianfranco Mauri, Marisa Minelli, Renzo Ricci, Piero Sammataro, Renato De Carmine, Enzo Tarascio


Producător: Piccolo Teatro Milano (Italia), 1973

Durata: 2h 40min

Spectacol în limba italiană cu subtitrare în limba română

 

 

 

Duminică, 29 noiembrie, ora 23.00, pe site-ul festivalului

 

ELECTRA
De: Sofocle

Traducerea: Antoine Vitez

Regia filmului: Hugo Santiago
Regia de teatru: Antoine Vitez
Scenografia și costumele: Yanis Kokkos
Muzica de teatru: Georges Aperghis

Înregistrare video: INA éditions

Cu:

Evelyne Istria, Valérie Dréville, Eric Frey, Jean Claude Jay, Redjep Mitrovitsa, Maïté Nahyr, Grégoire Ingold, Alain Ollivier, Charlotte Clamens, Hélène Avice, Cécile Violl
 

Producător: Théâtre National de Chaillot (Franța), 1986

 

Durata: 1 h 40min

Spectacol în limba franceză cu subtitrare în limba română

 

 

 

FNT 30 / FNT ALTFEL

(online, TVR, on-air)

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

Ediția a 30-a, 22-29 noiembrie 2020

 

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

Televiziunea Română

 

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii

 

PROIECT REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU

Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte

 

PARTENERI:

Institutul Cultural Român

ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

 

SPONSOR:

Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

 

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Teatrul Odeon

Teatrul ACT

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Bulandra

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Masca

Teatrul Mic

Fundația „Teatru Contemporan” și Teatrul de Comedie

Compania „Passe Partout Dan Puric”

Spider Film

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Național Cluj-Napoca

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov

Teatrul „Szigligeti” Oradea

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Teatrul „Eugène Ionesco” Chișinău

Les Ateliers Nomad

myStage.ro

 

 

 

 

×