Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cand o zaresti ai sentimentul ca abia a coborat dintr-un basm cu zane sau din 'Visul unei nopti de vara' de Shakespeare, ceea ce nu e departe de adevar, avand in vedere ca joaca in aceasta piesa la Teatrul Mic. Interpreta de mare sensibilitate, ce transmite o finete si o fragilitate aparte, daca vreti de o nebanuita putere de expresie, Irina Radulescu, fiica maestrului Dem Radulescu si a actritei Adriana Schiopu, se afla in dimineata tulburatoare a carierei sale. Are inteligenta, har, frumusese, tinerete. E o pata de culoare, personala, densa, o ultima tusa pe tabloul unui maestru.
O mare actrita i-a calauzit primii pasi, fiindu-i nasa de botez, Gina Patrichi. Parintii ii sunt idoli. De admirat le admira pe doamna Olga Tudorache, pe Valeria Seciu, pe Mariana Mihut. 'Aschia sare atat de departe pe cat de puternica este lovitura toporului.' Acest raspuns incredibil pe care l-am citit intr-o publicatie nu cu mult timp in urma apartine Irinei Radulescu. S-a nascut la 14 octombrie, de Sfanta Parascheva, zi sfanta. La varsta de 3 ani, Irina a inceput sa studieze franceza, engleza, japoneza, pianul. Copilaria ei s-a petrecut aproape de scena. 'Traind in teatru nu am avut un moment anume in care sa spun ca vreau sa fiu actrita. De mica imi placea. Tin minte ca atunci cand era cate o premiera la teatru bucuria mea nu era atat spectacolul, ci faptul ca dupa aceea se mai statea la o parola si scena ramanea libera cu decorul acelui spectacol pe care tocmai il vazusem. Atunci eu si cativa copii ai teatrului lasam pe toata lumea sa discute si mergeam in scena si ne imaginam, jucam ce tocmai vazusem. Asta era bucuria noastra, jocul pe scena. Sa reintru in teatru a fost ca o reintoarcere acasa. Nu m-am gandit daca tin ridicata stacheta numelui, pentru ca nivelul alor mei este ridicat. Nu mi-am propus nici sa egalez, constienta fiind ca este foarte greu. Nu am frustrari, apasari sau complexe. Cel mai natural lucru este sa fii mandru de ceea ce fac parintii tai. Amintirea tatalui meu e un motor care ma duce inainte. Sunt un individ si sper ca macar ceea ce fac sa fie demn de ceea ce au facut ei. Nu o vad ca pe o povara, ci ca pe o mandrie', ne-a spus Irina Radulescu.
Pentru un tanar actor, perioada aceasta de tranzitie este una foarte grea. Cu atat mai mult cu cat teatrele nici nu mai fac angajari, iar toate posturile sunt blocate. 'Ii datorez doamnei Catalina Buzoianu intrarea in teatru. M-a distribuit in rolul Miranda din «Furtuna» de Shakespeare. Chiar in acea vara, Teatrul Mic avea nevoie de tineri actori si a avut loc un concurs, iar directorul teatrului Florin Calinescu mi-a spus: «Daca tu joci Miranda vii si la concurs, caci se cuvine sa fii actrita teatrului». La acest concurs nu m-as fi prezentat daca doamna Catalina Buzoianu nu ma distribuia, pentru ca eram studenta, inca, in anul II.
A fost un concurs de imprejurari favorabil. Am facut gradinita franceza aici, aproape langa Gradina Icoanei, la o doamna minunata care nu numai ca ne-a invatat franceza si bunele maniere, dar care in loc de serbari facea teatru in franceza. Eu aduceam costume de la teatru. Repetitiile fiind in franceza nu se considera ca nu este curs sau ca e ora pierduta. Erau momentele cele mai frumoase, cand ne pregateam de serbare, de spectacol. Am fost legata intr-un fel de forma aceasta de arta. Am cochetat cu multe de-a lungul scolii, iar ultimul, mai important, pentru care m-am pregatit intens a fost canto clasic. Chiar m-am pregatit pentru Conservator, dar este ceva ce trebuie sa faci continuu, asa ca am considerat ca este prea in pripa. Exercitiile de canto clasic imi prind acum foarte bine.
Aveam cateva prietene atrase de teatru la randul lor si am scris impreuna o piesa de teatru destul de interesanta, cu niste doamne care aveau tot felul de probleme. Chiar si o servitoare care tot facea matrapazlacuri. Suficient ca sa cream un conflict. Una din prietene avea o sufragerie cu doua usi si cu glasvand, iar noi am considerat ca ar putea foarte bine sa fie cortina. Am organizat intr-o seara acest spectacol, l-am repetat cu costume, cu tot. Am chemat public. Fratele mai mare al uneia dintre prietene, colegii lui de facultate, parintii. Gongul a fost o tava de metal in care mama a batut cu o lingura de lemn si s-a auzit tare. Noi am fost foarte fericite. Am avut succes. Colegii fratelui prietenei mele ne-au cerut si autografe, adica a fost bine. Eram clasa a V-a cred', povesteste Irina Radulescu.
Acum joaca in 'Furtuna' si 'Visul unei nopti de vara' la Teatrul Mic. Are din punctul de vedere al repetitiilor o perioada relaxata si a gasit alte lucruri spre care sa-si canalizeze energia si timpul. 'Ar fi mai multe roluri pe care mi le-as dori, dar iubesc foarte mult un personaj din «Avarul» lui Molieré, servitoarea care face si desface totul, care ii imbarliga pe toti. De cand am citit am zis asta e. Sigur ca mi-as dori si Cehov, dar este o piatra de incercare si din punctul de vedere al productiei. Poate ca mi-ar placea foarte mult un teatru tv daca s-ar mai face sau film. Film, pentru ca exista oportunitatea prim-planurilor.'
Ce a invatat de la tatal ei, maestrul Dem Radulescu? 'Tata avea acest principiu ca de la copii trebuie sa inveti. De la entuziasmul lor, de la rasul lor cel mai sincer, in explozie. Intotdeauna inventa povesti pentru mine, situatii, ca sa ma faca sa rad. Spunea ca se simte foarte bine cand ma face sa rad. Practic asta am invatat de la el si de la mama – sa rad. Mama are foarte mult umor, dar diferit de al tatei. Al lui era debordant, exploziv, al mamei este retinut, dar mama este ironica si foarte caustica, nu din rautate. Stie cum sa o faca, iar dialogul dintre ei era incredibil. Tata radea cand spunea mama cate una. Radea si nu mai continua, pentru ca mama intr-un fel pune punct cand zice o gluma.
De aceea era o relatie foarte frumoasa intre ei, tocmai asta a facut ca ea sa fie puternica. In meseria aceasta esti mult plecat si unii pot considera ca asta poate slabi o relatie. Oricat de mult ar fi fost plecat in turnee, cand tata se intorcea acasa nimic nu era mai solid decat triunghiul dintre noi. Unii se intreaba daca se pot imparti intre cariera si viata de familie. Ei bine, exemplul in familia mea a fost ca se poate. Chiar daca nu am avut duminica de duminica picnic in familie. Nu am suferit. Tata avea ceva ce mostenesc si eu, in sensul ca in lucrul cu partenerul, studentul in cazul lui, mergea nu pe duritate, ci pe gasirea corzii sensibile a acelui om si a-l incuraja.
Orice om are si puncte slabe, si puncte tari. Trebuie sa-i explici cum le poate folosi in favoarea lui. Tata mai avea un lucru, de care mi-a spus mama: foarte multa rabdare. Daca un student nu se deschidea de la primul examen nu spunea ca nu e bun, nu intra in panica, spunea «Nu s-a deschis inca». Avea aceasta rabdare sa astepte pana cand acel om reusea. Simtea multe in relatia cu mine, se mula pe ceea ce simtea ca se intampla cu mine, avea acest simt extraordinar. fii in felul in care m-a educat, daca facea o observatie spunea foarte sincer, ca si cum pe el il durea ca am facut ceva. Ma facea sa-mi revizuiesc comportamentul, nu ma certa ca sa spun eu iar ma cearta, hai ca fac ca mine', a conchis Irina Radulescu.
