x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Jocuri de scenă”, cu Mariana Mihu-Plier și Serenela Mureșan, în premieră, la Sibiu

„Jocuri de scenă”, cu Mariana Mihu-Plier și Serenela Mureșan, în premieră, la Sibiu

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Oct 2020   •   17:57
„Jocuri de scenă”, cu Mariana Mihu-Plier și Serenela Mureșan, în premieră, la Sibiu

Hortense (Serenela Mureșan) și Gertrude (Mariana Mihu-Plier) s-au reîntâlnit pe scenă, pentru a face împreună un spectacol. Fantomele trecutului, dar și demonii unui prezent totalitar, apasă pereții teatrului. Ce rol mai are teatrul într-o lume copleșită de amenințări invizibile și ce ii mai poate oferi unui suflet stins în iubiri amăgitoare? Cu umor amar și autoironie, cele două personaje pornesc într-o călătorie interioară prin  pasiunile sufletului feminin, o călătorie la capătul căreia se poate întrevedea o salvare. Spectacolul a fost prezentat în premieră  aseară, la Fabrica de Cultură – IACM – Construcții, Sala „Lulu”.

 

„Un joc de-a „râsu’-plânsu‘”, replici ascuțite precum dansul floretelor, o luptă între rațiune și instinct – iată ce propune piesa lui Victor Haïm, „Jocuri de scenă”. O actriță și o autoare dramatică și-au dat întâlnire, după mulți ani în care nu s-au mai văzut, pentru a lucra, din nou, împreună. Protagonistele încep repetiția cu multă dorință, cu mult elan. Numai că…

După „Daruri teatrale”, Teatrul Național „Radu Stanca” vă așteaptă la un duel teatral!”, Mariana Mihu-Plier

 

Victor Haïm (Victor Lévy, după numele său adevărat) este dramaturg, scenarist, precum și actor de teatru, film și televiziune. S-a născut în 1935 în Franța, într-o familie de evrei originari din Grecia care aveau să resimtă din plin impactul antisemitismului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce întreaga familie a mamei sale este exterminată de naziști, Victor Haïm se mută în Nantes în 1945, unde este înscris la Conservatorul de artă dramatică. După 9 ani se mută în Paris unde își continuă studiile în Limbi moderne și Jurnalism, fapt care îi permite să-și descopere pasiunea pentru scris și teatru. Primul său succes se produce în 1963, odată cu piesa „La peau du carnassier” / „Pielea carnivorului” care va fi jucată în mai bine de 20 de țări. Cariera sa de dramaturg este marcată de alte piese extrem de bine primite de public și de critică, precum „Mourir en chantant” / „Murind cântând” și „L’arme blanche” / „Arma albă”. Pentru întreaga sa operă, Victor Haïm a fost distins în 2003 cu Marele premiu pentru teatru al Academiei Franceze.

 

Mariana Mihu-Plier a absolvit în 1986 Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș. În prezent, este una dintre cele mai apreciate actrițe ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, fiind răsplătită în 2008 cu Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru rolul „Electra” din spectacolul omonim regizat de Mihai Măniuțiu, la Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida, Spania. De asemenea, a fost nominalizată atât la premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul Martha, din spectacolul „Neînțelegerea” (regia: Alina Hiristea), în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea, cât și pentru Premiile de Excelență ale Primăriei Oradea. În cadrul Naționalului sibian, Mariana Mihu-Plier a jucat în spectacole precum „Faust”, „Metamorfoze”, „Lulu”, „Oidip” și „Povestea prințesei deocheate” (regia: Silviu Purcărete), „Trilogia evreiască. Shoah”, „Trilogia evreiască. Ecleziastul” și „Lecția” (regia: Mihai Măniuțiu). A făcut parte și din distribuția spectacolului „Maestrul și Margareta” (regia: Zoltán Balázs), fiind nominalizată, în 2014, la Premiile Uniter pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul Woland. Pe lângă toate aceste roluri, Mariana Mihu-Plier a semnat și regia câtorva spectacole montate pe scena TNRS: „Sunt o babă comunistă” și „Vara în care mama a avut ochi verzi”. „Jocuri de scenă” este cea mai recentă creație a sa atât în calitate de regizoare, cât și de actriță.

 

Serenela Mureșan este absolventă a Facultății de Artă Teatrală a Universității de Arte din Târgu Mureș, promoția 1999. După o activitate de 10 ani ca actriță a Teatrului Național din Târgu Mureș, s-a alăturat echipei de actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. În cadrul acestei instituții, Serenela Mureșan a semnat mai multe roluri în producții marcante, precum „Faust”, „D’ale Carnavalului”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Oidip” și „Povestea prințesei deocheate” (regia: Silviu Purcărete), „Platonov” și „Moroi” (regia: Alexandru Dabija), „Lecția” (regia: Mihai Măniuțiu), „Ultima zi a tinereții” (regia: Yuri Kordonsky), „Marat / Sade” (regia: Charles Muller) ori „10” (regia: Radu Nica). A obținut pentru rolul Breda din spectacolul „Eden”, semnat de Cristi Juncu, atât un Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină la Festivalul Teatrelor Studiu Interfest din Pitești, în 2007, cât și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal la Festivalul Internațional de Teatru Atelier din Baia Mare, în 2008.

 

Jocuri de scenă

De: Victor Haïm

 

Traducerea și adaptarea: Mariana Mihu-Plier

Regia: Mariana Mihu-Plier

Cu: Mariana Mihu-Plier, Serenela Mureșan

Asistent regie: Alexandru Malaicu

 

 

 

×