x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru La Teatrul Mic, Gheorghe Visu îl aduce pe şiretul şarlatan Volpone

La Teatrul Mic, Gheorghe Visu îl aduce pe şiretul şarlatan Volpone

de Maria Sârbu    |    10 Dec 2013   •   21:30
La Teatrul Mic, Gheorghe Visu îl aduce pe şiretul şarlatan Volpone
Sursa foto: Adi Bulboacă

Un nou spectacol vede lumina rampei la Teatrul Mic: “Volpone” după Ben Jonson, în regia lui Vlad Cristache. Premiera va avea loc la 14 decembrie, de la ora 19:00. Într-un comunicat de presă al Teatrului Mic se arată că textul scris acum mai bine de 400 de ani este mai actual ca niciodată: “La adăpostul satirei, Ben Jonson a ales fabula pentru a caracteriza, încă de la botez, personajele sale simbol. Astăzi, când libertatea artistică merge mână în mână cu pandantul ei în societate, măştile cad, însă «băieţii răi» rămân la fel de fioroşi”. Aceeaşi sursă arată că “Bani! Bani! Bani!” este deviza bogaţilor care se visează, încă, şi mai bogaţi; că “Avere! Avere! Avere!” e visul treaz al îmbogăţiţilor de ieri, de azi, dintotdeauna, iar realitatea canaliilor este mereu aceeaşi: scopul scuză mijloacele, atâta vreme cât aurul umple buzunarul şi teancurile de bancnote cresc. Sună provocator pentru spectator.

În rolul titular, Volpone - cel mai şiret şarlatan din Piaţa San Marco, e distribuit Gheorghe Visu. Povestea acestuia “este cea a oricăruia dintre farsorii de mare calibru: minciuna bine deghizată în jocul abil de-a bolnavul inocent”. Distribuţia îi include, de asemenea, pe Cristian Iacob – Mosca, parazitul talentat şi meşter în basme frumoase pentru oameni mari, creduli şi avari, Mihai Dinvale – Corbaccio, bătrânul abulic visând la o a doua tinereţe, Marius Stănescu - Voltore, avocatul pe cât de abil, pe atât de ticălos, Tache Florescu – Corvino, soţul gelos care schimbă oricând cinstea pe avere, dar şi pe Radu Iacoban, Irina Rădulescu, Viorel Cojanu ş.a. Scenografia o semnează Vladimir Turturică, mişcarea scenică -  Arcadie Rusu, muzica - Lucian Maxim, light design – Iulian Bălţătescu.

De notat că bilete la spectacol pot fi cumpărate atât de la casa de bilete a teatrului, cât şi on line: www.eventim.ro şi în reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas.

Cu acest nou spectacol instituţia din strada Constantin Mille nr. 16 va intra în noul an, 2014, an când va aniversa o jumătate de secol de când regizorul Radu Penciulescu a înfiinţat Teatrul Mic, deşi în actuala clădire a existat teatru încă din 1914. La început, teatrul a purtat numele actriţei Maria Filotti. După al doilea război mondial devine instituţie de stat şi poartă, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film "Constantin Nottara" şi Teatrul pentru tineret şi copii, după care a fost botezat, în 1964, cu numele actual.

×
Subiecte în articol: Gheorghe Visu teatrul mic