Tristeţea se înmulţeşte de la sine. Haideţi atunci să ne îndeplinim datoria şi să facem veselie căci dintre toate zilele, pierdute sunt doar cele în care ne-a lipsit veselia!
“Liliacul” întinde pe scenă aripile elucubrantei veselii tocmai pentru a confirma că până și în condiții de pandemie și lockdown, granițele de orice fel, limitările, frustrările și neîmplinirile, într-o noapte specială cum este cea a Revelionului, sunt suprimate până acolo, încât poți exclama cu entuziasm ”Veselă pușcărie, domnule!”
Dacă nu ai fost invitat, cu siguranță îți poți organiza propria petrecere, astfel încât să stârnești o adevărată invidie, dar și foarte multe situații intrigante, savuroase și amuzante. Liliacul rămâne o poveste plină de strălucire și eclectism, demnă de a crea reveria și beatitudinea specifice unei nopți care ne îmbie ademenitor să dezlănțuim veselia cu orice chip, fie el și un chip de …. Liliac. O creație a lui J. Strauss fiul, anunță asemenea unei tradiții seculare, în teatrele de operă de pretudindeni, noaptea magică a Revelionului, noaptea în care optimiștii vor să se asigure că noul an a început, iar pesimiștii că vechiul an a trecut, însă și pentru unii și pentru alții va fi un mod de a privi perspectiva unei ”Vesele pușcării”.
Echipa artistică este alcătuită din: Dirijor: Constantin Grigore, Eisenstein: Alfredo Pascu, Rosalinda: Patricia Seymour, Adela: Gabriela Daha, Falke: Anton Zidaru, Frank: Marius Mitrofan, Orlovsky: Cristina Trandafir, Frosch: Valentino Tiron, Alfred: Daniel Madia, Blind: Mihăiță Radu, Ida: Letiția Vlădescu, Figurație: Cristina Popa, Miruna Dascalu.
Distribuţie balet: Şoriceii: Eugenia Stoian, Raisa Radamovschi, Corina Andreica, Gabriela Pojoreanu, Sabina Ioniță, Denisa Anastasiu
Cupluri: Monica Strat, Diana Marin, Camelia Ghiţă, Oana Vâlceanu, Andrei Ciobanu, Raul Oprea, Lorendi Rădulescu, Ştefan Băloi
Coregraf: Elena Zamfirescu, Maestru de repetiţii: Eugenia Stoian, Asistent de coregrafie, mișcare scenică: Eugenia Stoian.
Conducerea muzicală: Constantin Grigore, Regia artistică și adaptarea libretului: Cătălin Voineag, Scenografia: Elisabeta Făcăianu, Coregrafia și mișcarea scenică: Elena Zamfirescu, Dirijorul corului: Aurel Muraru, Lighting design: Bogdan Gheorghiu, Costume: Matteo Mazzoni, Elisabeta Făcăianu
Pregătirea muzicală: Gonul Aptula, Crinela Barbu, Adina Cocargeanu, Alexandru Burcă, Coordonare tehnică: Emil Popescu
Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, puteti afla de pe site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.
Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.startickets.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.