Şirul evenimentelor va fi deschis de superproducția Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, Tragedia omului, al celebrului regizor Silviu Purcărete, unul dintre cei mai admirați creatori de teatru contemporani. Spectacolul, prezentat până acum la cele mai prestigioase festivaluri internaționale din ţară şi de peste hotare, deconstruiește şi recompune istoria umanității, de la Geneză până la un viitor (nici chiar atât de ) îndepărtat, distopic, folosind ca text de bază cea mai cunoscută poezie dramatică a literaturii maghiare de Madach Imre. Spectacolul marca Purcărete va fi prezentat pe scena mare a Operei Naţionale din Bucureşti, în 6 iunie 2022, de la ora 20.
În zilele care urmează publiculul din Capitală va avea şansa de a viziona încă opt spectacole, prezentate pe scenele Teatrului Odeon de trupele teatrelor de limba maghiară din Timişoara, Oradea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc. Toate spectacolele selectate în programul BukFeszt-ului sunt vectori de sens estetic ai direcţiilor artistice ale teatrelor de limba maghiară din ţară, o direcţie proaspătă, tânără, europeană, marcată de nume ale unor regizori precum Sardar Tagirovsky, Vladimir Anton, Gyorfi Csaba, Botos Balint, o generaţie relativ tânără de regizori şi coregrafi de la care putem aştepta în viitor la o amprentă accentuată pe paleta naţională şi internaţională teatrală.
Organizatorii îi aşteaptă şi pe cei mici la trei spectacole de copii la Sala Studio a Teatrului Odeon. Toate cele trei spectacole oferite publicului tânăr prezintă teme şi poveşti bine cunoscute, dar montate în diferite stiluri ale teatrului de păpuşi şi de copii, de la marionete şi păpuşi uriașe, până la pantonimă.
Toate spectacolele prezentate în cadrul festivalului sunt traduse în limba română, iar spectacolul Tragedia omului este tradus şi în limba engleză.