Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Actriţa Maia Morgenstern merge cu metroul, şi nu cu limuzina, chiar dacă a jucat sute de roluri care s-ar fi pretat la Oscar. Recent, a primit cea de-a cincea nominalizare la Gala Premiilor Uniter pentru rolul Ranevskaia din „Livada de vişini”, în regia lui Felix Alexa. Premiile vor fi decernate pe 19 aprilie.
• Jurnalul Naţional: Ce şanse vă daţi?
Maia Morgenstern: Nu pot să evaluez asta, nu mă interesează. Pot să spun că am fost nominalizată de cinci ori, de două ori am fost laureată a Uniunii Teatrale, însă nominalizarea în sine este o mare bucurie. În momentul în care afli că eşti nominalizat, cel puţin pentru mine, este o bucurie plenară, este, aşa, o poveste. Ca să fiu sinceră cu dumneavoastră, este un premiu extrem de râvnit, dar apare întotdeauna povestea cu strugurii acri. Atunci când nu eşti nominalizat, când „nu eşti în cărţi”, eşti gata să susţii că, domne, ce contează, până la urmă...
• Am putea afirma că premiul UNITER este cel mai important premiu pentru recunoaşterea profesională a unui actor de teatru din România şi poate de aici e aşa de râvnit...
Eu nu aş face asemenea evaluări sau generalizări, pentru că nu îmi place.
• Dar este un maximum de recunoaştere profesională din partea comunităţii actorilor?
Nu-mi place să fac asemenea generalizări, de genul „care e vârful”, pentru că însăşi nominalizarea este onorantă. Care sunt criteriile după care se acordă un premiu? Nu ştiu. Dar dacă priveşti premiul ca pe un premiu, ca pe o decoraţie, ca pe o medalie de onoare, atunci miza e mică. Nu e o medalie de onoare! Dacă ar trebui să răspund la întrebarea care sunt criteriile după care primesc recunoaşterea, iartă-mă, Doamne, aş da dovadă de lipsă de modestie, deşi modestia este virtutea mediocrilor, spunea cineva... e vina mea că am uitat, multe uit. Câte nume să vă dau de personalităţi, artişti, titani cărora nu li s-a dat niciodată premiul?
• Atunci cum vedeţi această nominalizare?
Este o bucurie. Uitaţi-vă câte nominalizări a primit spectacolul şi apoi uitaţi-vă că aceste nominalizări, în fiecare an, sunt subiect de controversă şi de luptă, de fapt, între aripile, facţiunile, curentele criticărimii. În asemenea situaţie, totul devine ridicol şi îţi pierzi reperele. Uitaţi-vă puţin ce apare în presă! Aceleaşi declaraţii întoarse pe dos, astfel încât creator sau ce oi fi, îţi pierzi reperele. Citeam o cronică a anilor mai de demult şi constatam un limbaj elevat, o zonă care te obliga să te duci cu gândul, să faci tu însuţi asociaţii, să te întrebi ce a pus în relaţie autorul etc.
• Această scădere de nivel se observă şi în tagma actorilor?
Nu. Dar şi aici ne întoarcem la veşnica întrebare: după ce criterii judecăm, cum judecăm, ce judecăm? Tot ne plângem de nivelul şcolii... mă gândesc de multe ori, în arta spectacolului, în cinematografie, la care avem mai curând acces, şi în teatru, unde avem mai puţin acces direct, de oriunde de peste ocean, nimeni nu este preocupat să îţi placă ţie de peste mări şi ţări. Acesta este răspunsul pe care arta îl dă vieţii, ea vorbeşte despre cum influenţează societatea viaţa, despre realitatea din locul acela. La limită, arta şi viaţa se influenţează reciproc.
• Totuşi, o simplă nominalizare în SUA la un premiu înseamnă foarte mult în România...
Ştiţi ce premiu au luat Luminiţa Gheorgiu şi domnul Ivanov? Premiul Criticii de Film din Los Angeles. So? Şi?
• Nu s-a întâmplat nimic. Au venit acasă.
Te duci mai departe. Vorbeam despre cum arta actorului e oglinda vieţii, a societăţii, a realităţii în care trăim. A spus-o unul mai deştept ca mine, se numea Shakespeare. Suntem oglinda realităţii.
• Deci dacă Maia Morgenstern, care trăieşte în România, cu foarte multe roluri bune, e nominalizată la UNITER nu se petrece nimic.
Ba da, se petrec lucruri importante.
• Da, o să îmi spuneţi că în interior. Dar după o nominalizare la Hollywood curg contractele.
Nu şi în exterior. Depinde ce vrei. Te adresezi criticii şi răspunzi luptelor intestine dintre ei, că juriul de anul ăsta e aşa şi pe dincolo sau te gândeşti: pentru cine faci teatru, cinema, muzică? Pentru un public pe care se cuvine să-l respecţi, căruia se cuvine să-i răspunzi, de la care primeşti feed-back-ul. Te îmbogăţeşti. Resursele, energia de acolo îţi vin. Apropo de nominalizări, gândiţi-vă că se poate întâmpla să fie o chestie bine realizată, de care tu eşti mulţumit, dar care nu a fost văzută de critică. Parcă tot îţi pare rău. Şi apropo de Hollywood, eu sunt un om care merge cu metroul şi mă simt bine, nu regret. Cât priveşte filmele de la Hollywood, şi aici e o discuţie consistentă despre ce e calitativ şi ce nu.
• Vi se pare că publicul de teatru continuă să fie diferit calitativ de alte genuri de publicuri?
E nevoia oamenilor de teatru. Uitaţi-vă cât de pline sunt sălile de teatru. Sunt luate cu asalt.
• E ca o opoziţie faţă de sistemul pe care îl suportăm zilnic?
E setea de teatru.
• Are teatrul în România un rol subversiv în raport cu ceea ce pot primi oamenii din realitatea socială, politică?
Acesta e rolul teatrului. Cred că este şi va rămâne o zonă a sacrului.
Citește pe Antena3.ro
