Marile spectacole

Pe scena de la Odeon, in timpul unui spectacol.

Moarte jinduita de actori. Toti vor sa moara pe scena.

Aurel Munteanu a murit in spectacolul "Orfeu in infern" de Tennessee Williams, in regia lui Mony Ghelerter.

A impuscat-o pe Lady, a coborat treptele, a alunecat spectaculos, era teribil acest moment. Era de acrobatie. Cadea husa, aluneca pe sapte scari. Era un joc cu moartea. El, se pare ca era bolnav de inima, si acest moment magistral i-a grabit moartea. Se pare ca a fost foarte frumos, foarte iubit. In acea seara, tot teatrul a stat la priveghi. Ce-alta moarte isi poate dori si ce pri­veghi un actor! Suna patetic, dar daca asa este?

In anii ’60, pe scena actualului Odeon, la Teatrul National "I.L.Caragiale", condus pe atunci de scriitorul Zaharia Stancu, a avut loc un spectacol-eve­ni­ment care a tulburat societatea bucuresteana, facand-o sa inoate in senzualitate. Piesa se numea "Orfeu in Infern" de Tennessee Williams, de care eu am ramas vesnic indragostita.

Actorii erau Florin Piersic, Irina Rachiteanu si Silvia Popovici. In aceasta piesa, in plin spectacol, actorul Aurel Munteanu a murit pe scena. Asa era momentul in scena, asa a fost in viata. A murit in rol, in Jake Torrance. Piesa era fierbinte, uluitoare, opera in spiritualitatea omului obisnuit in raport cu ordinea morala generala.

Piesa era o alarma, o chemare la ordinea spirituala intr-o scriitura foarte nervoasa. Florin Piersic juca un barbat tanar de o frumusete salbatica, putin excentric, cu haina lui de piele de sarpe si are in mana o chitara. Totul se petrece in anotimpul ploilor, si Lady se-ndragosteste de EL, de VAL XAVIER, de Florin Piersic. Dar parca numai ea?

Tennessee Williams descrie cu mult talent o lume a infernului, unde totul se cumpara, se vinde, se maculeaza, si unde dragostea nu poate fi decat tragica.

Irina Rachiteanu ne tulbura pe noi, adolescente, cu o interpretare plina de neliniste si pasiune. Era ca o flacara. Era patimasa, era o noua Euridice, era patetica. Pur si simplu intr-o lume stramba alege moartea. Toti la varsta aceea tanara am fost marcati de interpretarea ei; in tot ce am jucat de atunci, un gand pleca si spre acest spectacol care ne-a ravasit.

Florin Piersic a ramas de atunci vedeta cu o aurita coroana a junilor primi, a fost acela care a devenit un premiu pentru fiecare actrita de orice varsta, sa ajunga sa joace impreuna pe scena.

A fost adorat de scolarite, de studente, de doamne, de regizori de teatru, de critici, de pu­blicul obisnuit, de scriitori si dramaturgi... asta putea juca orice. Mereu i s-a reprosat glasul – dar glasul sau e atat de expresiv, e al lui, altul l-ar fi luat din farmec. Nu l-a vazut asa cum e decat regizorul Al. Finti a carui Galotec a fost.

Maestrul Finti – Scena de la Odeon a fost plina de spectacole mari, semnate de Al. Finti. Numesc doar "Oameni si soareci" de J. Steinbeck. A fost un mare regizor. A fost un mare OM. Si-a inchinat viata teatrului. A fost norocos. Scena i-a dat glorie si mari satisfactii. A fost si actor. A fost si profesor. In orice meserie a fost urias, sublim. A fost singurul regizor care venea seara de seara la fiecare spectacol al sau.

Poate mai sunt si altii, dar el chiar era acolo. Avea o mare calitate, caci eu cu el am debutat pe scena Teatrului National. Iubea enorm spectacolul prin mijlocirea actorului. Nu stiu sa mai fi intalnit un regizor care sa ma iubeasca atat in rolul jucat. Ce mare om!