x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru “Mobilă şi durere”, din 15 octombrie la Nottara

“Mobilă şi durere”, din 15 octombrie la Nottara

de Maria Sârbu    |    11 Sep 2013   •   19:51
“Mobilă şi durere”, din 15 octombrie la Nottara
Sursa foto: Ciprian Duica

Teatrul Nottara vrea Fest(in) pe Bulevardul Magheru. “Am creionat un proiect inedit care va cuprinde nu doar spectacole de teatru, ci şi lansări de carte, colocvii, spectacole-lectură cu acces liber şi un eveniment stradal dedicat tuturor trecătorilor. Timp de opt zile, teatrul va îmbrăca «haine de festin», cu scopul de a revitaliza comedia bulevardieră”, afirmă  Marinela Ţepus, directoarea teatrului. Este vorba despre Festivalul Internaţional de Teatru “Fest(in)”, care se va desfăşura între 12 şi 19 octombrie, structurat pe două secţiuni. Prima (este competitivă),  “Criză teribilă, monşer!”, include spectacole ale unor teatre din Franţa, Serbia, Bulgaria, Austria şi România, având ca temă criza. Cea de-a doua secţiune, “Bulevardul Comediei”, prezintă, atât spectacole ale teatrului-gazdă, cu priză la public, cât şi montări ale unor teatre invitate.

Până la deschiderea festivalului, “Nottara” va aduce în faţa publicului, la începutul noului sezon teatral, premiera cu “Un pic prea intim” de Rajiv Joseph, în regia lui Cristian Juncu, în care joacă actorii Andi Vasluianu, Cristina Florea/Laura Vasiliu, Catrinel Dumitrescu, Diana Roman, Irina Velcescu şi Dan Bordeianu. Premiera va avea loc la 21 septembrie. Jurnalul Naţional a relatat despre acest proiect.
Un alt titlu, care va intra în repertoriul Teatrului Nottara (premiera la 15 octombrie), este “Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb.

La conferinţa de presă, organizată miercuri cu ocazia acestor evenimente, regizoarea Alice Barb motiva alegerea acestui text al lui Teodor Mazilu, scris în 1980, chiar în anul dispariţiei acestui important dramaturg. Ea a spus că piesa e o comedie, dar a citit-o ca pe o tragicomedie, că la repetiţii descoperă, împreună cu actorii, “noi înţelesuri”, că o priveşte ca pe un text în care “oamenii devin câini răi, iar câinii – oameni”. Directoarea teatrului menţiona că “se potriveşte foarte bine cu zilele pe care le trăim”.

“Este un text extrem de important. Pentru mine Mazilu este foarte apropiat sau imediat după Caragiale şi nu înţeleg de ce e montat atât de rar pe scenă. Textele lui sunt pline de umor şi oferă actorilor şansa unor partituri de excepţie”, a spus Alice Barb. Distribuţia îi include pe actorii Gelu Niţu, Ion Besoiu, Dani Popescu, Lucian Ghimişi, Ada Navrot, Catrinel Dumitrescu.

La conferinţă, reprezentanţii presei au putut vedea un moment din alt nou spectacol aflat în repetiţii, “Matrimoniale” de Lia Bugnar, regia Diana Lupescu, cu Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Lucian Ghimişi şi Mihai Marinescu. Lia Bugnar a scris piesa la comanda Teatrului Nottara, iar cei implicaţi în proiect susţin că autoarea “a adunat toate crizele în acest text”. “Matrimoniale” ar putea fi numit, după cum crede Marinela Ţepuş, “un spectacol de actori”, pentru că e scris de o actriţă – Lia Bugnar este la bază actriţă, e regizat de o actriţă – Diana Lupescu a fost şi mai este actriţă (a absolvit şi Regia) şi jucat evident de actori.

Într-o criză financiară perpetuă, mai apar spectacole noi. Apar şi noi festivaluri, în timp ce unele mor!

×