x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Născut în România. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională

Născut în România. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Noi 2022   •   14:55
Născut în România. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural.  România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.

Poveștile lor de la Născut în România alcătuiesc un tablou subiectiv al unei țări care lor le-a oferit un start bun în viață și în care au ales să continue sau să o părăsească, reușind cariere frumoase în altă parte.

Vom începe oferind simbolic fiecărui român un bujor, care începând de anul acesta este emblemă națională a României. Inițiativa proiectului de lege care a fost adoptată în 2022 a aparținut invitatului nostru Florin Toma, prof. univ. dr. la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care a inițiat acest demers în 2013.

Ne întoarcem apoi în anii comunismului și în primii ani de după Revoluție, cu regizorul Ducu Darie, într-un interviu best of din 2019, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. Spectacolele sale scandalizaseră cenzura, iar după 1989 regizorul descoperea un nou mod de exprimare în libertate. Și pentru că în acea perioadă în România se întâmplau multe, continuăm cu Viorel Ilișoi care în 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă.

Ce trebuie să facă un scriitor pentru a supraviețui ne spune Mihai Buzea, care  a absolvit Facultatea de Filologie în 1996 şi  un master în 2005 și care a fost profesor, vânzător de asigurări şi reporter. Este colaborator la revistele Timpul, Dilema Veche şi Familia. Se declară om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte.

Facem apoi un salt în timp cu recordurile și reușitele anului 2022 cu Vlad Stancu, foarte tânăr înotător care a intrat  în istorie, devenind primul român care înoată atât de repede pe distanța de 1.500 de metri, doborând recordul național de seniori, care îi aparținea lui Dragoș Coman. Paul Georgescu este singurul român nominalizat pentru a treia oară consecutiv la titlul de Man Of The Year la înot în ape deschise, iar anul acesta, în 2022, a reușit să cucerească acest trofeu atât de râvnit. Este cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren. Maria Marica este tânăra violonistă din România care a câştigat  Premiul I al Secţiunii Vioară a Concursului Internaţional “George Enescu” 2022.

Mircea Iliescu și-a obținut doctoratul în genetică umană și evoluție la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie cu care este afiliat în continuare și predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de educație continuă al aceleiași universități. Andrei Coșuleanu este unul dintre cei mai activi promotori ai voluntariatului și responsabilității sociale din România, construind de-a lungul timpului comunități de oameni implicați în activități pentru a aduce schimbarea în România.

La final ascultăm poveștile a doi români care au ales Franța. Andrei Breahnă a ales să se întoarcă și este antreprenor, galerist, iubitor de artă şi colecţionar. Are la bază studii economice și câțiva ani petrecuți, după o bursă Erasmus, într-o multinațională, în Franța.

Amelia Rus a devenit cetățean francez în urmă cu 10 ani. Acum douăzeci de ani venea la Paris ca bursieră a Comisiei Europene într-un program Socrates, unul din predecesorii programului Erasmus+. În curând își va încheia teza de doctorat și, în paralel, predă la Conservatorul Național de Arte și Meserii din Paris, după ce, peste un deceniu, a lucrat ca profesoară de limba engleză în câteva dintre liceele bune aflate în Capitala Franței.

Vom mai afla însă și ce cred tinerii români despre țara lor și cum arată pentru ei România ideală.

Pentru Născut în Romania au realizat interviuri: Valentin Protopopescu, Georgeta Drăghici, Corina Negrea, Roxana Păsculescu, Dana Pitrop, Anamaria Spătaru, Mirela Nicolae și Smaranda Oprina. Producător: Anamaria Spătaru.

 

×