„O furtună” într-o cameră răsturnată

Prospero, ducele legitim al Milanului – protagonist al piesei lui Shakes­peare 'Furtuna' –, este cel de-al trei­spre­zecelea rol creat de Ilie Gheor­ghe sub bagheta regizorala a lui Silviu Purcarete. In spectacolul denumit 'O furtuna', montat pe scena Teatrului National din Craiova, acest actor de o intensitate artistica iesita din comun da nastere personajului care nu este in relatii reale cu restul distributiei.

El face un Prospero, aparent, lipsit de vlaga, dar care a pregatit timp de 12 ani o cumplita razbunare im­po­triva fratelui sau uzurpator, impotriva regelui napolitan si a altor rau­fa­ca­tori, din cauza carora a ajuns pe o insula pustie din mijlocul Atlanticului. Aceasta se intampla insa numai in mintea ducelui, cel care in pustiul inconjurat de ape devenise vrajitor.

Magia lui nu e distructiva, chiar daca il vedem uneori dominator. Prospero se misca incet, pare sa bom­ba­ne: e obsedat de ganduri; acestea se ravasesc in mintea sa si totusi e doar o inchipuire. In gand el creeaza mici momente spectaculare, pre­ga­tind razbunarea: se vede deasupra tu­turor. E in­tre vise si pamant… Asa il cons­tru­ies­te Ilie Gheorghe, dandu-i o forta in­cre­dibila venita din interior.

Spatiu de-a-ndoaselea
Silviu Purcarete pla­sea­za actiunea intr-o camera rasturnata. Tavanul de­vine podea, cu un can­delabru pus in­vers decat este normal. Pe pardo­seala ajunsa tavan sunt un fel de placi, unele, desprinzandu-se, lasa sa pa­trunda raze de lumina. In­tregul spatiu creat de scenograful Dragos Buhagiar este inchis. Se poate comunica insa cu exteriorul initial doar printr-un dulap, si acesta de-a-ndoaselea, pe care atunci cand Prospero il deschide se vad teancuri de carti, dar imediat se risipesc. Prin du­lap in­tra si ies spirite, pe acolo intra si iese Ariel – spiritul aerian, sclav al lui Prospero, creat convingator de Va­­len­tin Mihali.

Mai e si o usa, mai e si o fereastra, cai de patrundere a lu­mii adu­se de furtuna. Toate re­pre­zin­ta co­mu­nicarea, inchipuita si rea­la, cu natura dez­lan­tu­i­ta apocaliptic, cu tot ce e dincolo de aceasta ca­me­ra-cavou ingropata in nisip, in care mai exista un scaun cu piciorul rupt, rame goale pentru tablouri, alte obiec­te ce dau semnificatie unei vieti pustiite.

Cartile, cu care s-a pricopsit atunci cand a fost izgonit si urcat pe o barca cu fiica lui Miranda de numai 3 ani, si in care Prospero si-a gasit forta in cei 12 ani, sunt acum cele mai de valoare obiecte in pestera. Le vezi fie imprastiate, fie aranjate ordonat ca un suport al patului in care se cuibareste Miranda. In acelasi pat apare altadata Caliban.

Aceste doua personaje au mult in comun in spectacol lui Silviu Purcarete si sunt interpretate de acelasi actor – Sorin Leoveanu. In Miranda zace un fel de monstru mic; Caliban, acest sclav sal­ba­tic si hidos, e un monstru gasit pe in­sula. Cand Miranda e trezita de ta­tal sau, ea apare ca dintr-o neclara transformare. E ca si cum nu ar exista, dar poate Prospero crede ca a pierdut-o atunci cand ea avea 3 ani si nu­mai in inchipuirea sa o ajuta sa se im­brace. Ii aduce o rochie mare din har­tie.

Hartia e ceva esential aici, har­tia se rupe usor in multe bucati si e dusa de vant in vartej. Hartia e apa, har­tia e nisip, hartia e visul destramat. Miranda si Caliban par aproape un per­sonaj. Prospero a incercat sa-l edu­ce pe Caliban, precum ar fi facut cu propria fiica, de parca ar fi cons­truit doar pe jumatate un echivalent al unei figuri. Sorin Leoveanu vor­bes­te, in rolul Mirandei, pocit, ca o fiin­ta necompleta, pe cand in cel al monstrului gaseste cuvinte potrivite. Rolurile ii vin manusa lui Leoveanu, datorita talentului si energiei sale.

Epilog nerostit
L-am intrebat pe Ilie Gheorghe daca personajul sau si-a atins scopul. El nu spune la final epilogul din 'Furtuna'. Mentionand ca textul pare in realitate un joc, fiind ca un fel de testament al lui Shakespeare, artistul crede ca 'personajul a incheiat po­ves­tea absolut fericit'. El a invocat mo­mentul cand este explicat 'mesajul fundamental al gandirii shakespea­riene: din vis avem faptura pla­ma­dita'.

Prospero regizeaza, vorbeste cu persoanele ireale – cu regele Alonso (Adrian Andone), cu fratele Antonio (George Albert Costea), cu Gonzalo (Angel Rababoc), iar dupa ce, in min­tea sa, ii paraseste, ei nefiind de fata, el se duce si se tranteste in hartiile lui 'din care confectioneaza fete ima­gi­nare'. Cand personajele reale revin in scena, acestea se confrunta cu gandurile sale auzite, imprimate pe ban­da. Pe asta a punctat Ilie Gheorghe, pe finalul dublu al spectacolului: 'Per­sonajul principal in relatie cu per­so­a­ne inchipuite, iar persoane reale, in conflict cu un personaj ima­ginar'.

Din 'O furtuna' mai fac parte Ro­ma­nita Ionescu (Ferdinand), Constantin Cicort (Stephano), Nicolae Poghirc (Trinculo), Catalin Baicus (Sebastian), Mircea Tudosa (Adrian, Francisco) s.a. Muzica a fost compusa de Vasile Sirli.