Spectacolul Teatrului Odeon 'Cand Isadora dansa', o tragicomedie de Martin Sherman in regia si coregrafia lui Razvan Mazilu, are premiera in 8 februarie, in rolul principal fiind Maia Morgenstern. Actrita o interpreteaza pe celebra dansatoare americana Isadora Duncan, pe care autorul o descrie in una dintre zilele anului 1923, cand artista avea 38 de ani si era la Paris fara bani, fara casa, intr-o 'casatorie tumultuoasa' cu poetul rus Serghei Esenin.
Rolul acestuia este creat de actorul Mihai Smarandache, care va spune replicile doar in ruseste, intrucat Esenin nu vorbea nici o limba straina. Alte personaje sunt intruchipate de Rodica Mandache, Oana Stefanescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan pe acelasi rol cu Andrei Runcanu si Monica Petrica, balerina care o va infatisa pe Isadora foarte tanara, dansand.
Spectacolul dureaza o ora si 50 de minute. Urmatoarea reprezentatie va avea loc la 10 februarie.