Opera Naţională Bucureşti condamnă comportamentul unora dintre angajaţi, care i-au huiduit şi le-au cerut să plece din ţară balerinilor străini, marţi, în timpul unui protest al acestora faţă de demisia lui Johan Kobborg, se arată într-un comunicat transmis miercuri.
”Conducerea şi artiştii instituţiei anunţă că se disociază ferm de orice manifestare care depăşeşte cadrul bunului simţ şi al respectului cuvenit permanent, regretând profund modalitatea în care câteva persoane au ales să îşi exprime punctul de vedere”, anunţă Opera Naţională.
În plus, ”Opera Naţională Bucureşti îi poartă un deosebit respect prim-balerinei Alina Cojocaru şi îşi manifestă recunoştinţa pentru toate eforturile depuse în direcţia dezvoltării Baletului instituţiei”, se mai arată în comunicatul instituţiei.
Mai mulţi angajaţi români ai Operei Naţionale Bucureşti (ONB) i-au fluierat şi huiduit pe balerinii străini care s-au solidarizat cu Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, la un protest organizat, marţi seară, în faţa instituţiei, strigându-le ”Afară din ţară!”.
În faţa Operei, balerina Alina Cojocaru a anunţat ca nu va mai urca pe scena ONB şi că alături de ea şi alţi 30 de balerini intenţionează, de asemenea, să părăsească instituţia.
Balerina de renume internaţional Alina Cojocaru a precizat, într-o declaraţie pentru News.ro, că îşi va încheia participarea pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în condiţiile demisiei lui Johan Kobborg, la capătul unei săptămâni pline de tensiuni între acesta şi noua conducere a Operei, asigurată de dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare.
În ultimele două săptămâni, Opera Naţională Bucureşti a fost scena unui conflict între directorul interimar proaspăt numit, dirijorul Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care a culminat cu anunţul mai multor balerini că nu vor mai dansa la Bucureşti, în lipsa lui Kobborg. Printre aceştia, se află şi Alina Cojocaru, unul dintre marile nume ale baletului mondial, logodnica lui Johan Kobborg.