Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Love Stories" ("Povesti de dragoste") e titlul spectacolului montat la Teatrul Metropolis de Claudiu Goga. Pe afis – doua nume mari din lumea teatrului: Maia Morgenstern si Mircea Rusu. Distributia o completeaza doua nume promitatoare: Diana Cavallioti si Alexandru Pavel. Tot pe afis, mai jos, citesti: cu participarea lui Emil Hurezeanu – e vorba de cunoscutul publicist si nu de vreun actor cu acelasi nume. Titlul original al textului, ales pentru a fi pus in scena, este "Labirint" – piesa scrisa in romaneste de Radu F. Alexandru si considerata cea mai buna dintre toate cele prezentate la Concursul UNITER pe anul 2010.
Multe piese premiate la noi nu prea isi gasesc "locul" pe o scena, dar "Labirint" e printre cele norocoase. Goga a optat pentru acest text si dintr-un motiv ca piesa "are un potential de emotie foarte mare", considerand ca daca impreuna cu actorii reusesc sa emotioneze publicul, partida va fi castigata. La premiera, am simtit cum emotia inunda sala, emotia inlesnita, sigur, de drama traita de personaje prin interpretarea actorilor.
Nimic deosebit, la prima vedere: doua cupluri, doua generatii, parinti – copii, aflati intr-un hatis fara de iesire. Sau mai degraba sunt prinsi intr-un cerc vicios, iar cand cineva incearca sa-l sparga nu reuseste. E un destin comun si in acelasi timp fiecare e singur cu destinul lui.
Cu o intensitate interioara mentinuta in crestere, Mircea Rusu face un rol emotionant. Il intruchipeaza pe un profesor de filozofie, a carui cumpatare poate fi lectie de viata. E altfel nevasta lui – interpretata de Maia Morgenstern –, femeia vulcanica, fara astampar, care isi inabusa sentimentele de care se loveste tot timpul. Ei sunt intr-o balanta, dar fara starea de liniste sufleteasca. Fiul (Alexandru Pavel) e indragostit si se insoara, cu o fata (Diana Cavallioti). Mama nu e de acord, iar tata da. Mama nu vede cu ochi buni casnicia lor nici cand exista un copil. De fapt, este macinata de drama ei existentiala, ca si nora, ca si fiul, ca si sotul. Ii uneste dragostea, ii uneste si ura si ii poate dezbina destinul. Dureros si fascinant totodata.
La realizarea spectacolului s-a lucrat pe text. Goga spune ca a avut cateva doleante, in sensul de a restrange textul si Radu F. Alexandru l-a rescris. Au lucrat impreuna, a fost un fel de "working progress", in timpul repetitiilor. Regizorul a respectat "stilul impus de dramaturgie", a potentat linia filmica a spectacolului, care este fragmentat, i-a dat cursivitate, "ca publicul sa inteleaga si sa accepte aceasta conventie". Scenografia, semnata de Lia Dogaru, nu e deloc complicata si are un caracter functional, rezolvand si situatii greu de redat. De fapt, creatorii spectacolului au hotarat ca decorul sa fie gandit, chiar si citit, mai degraba ca o instalatie si nu ca un decor de teatru conventional. Pe scena acoperita cu pluta faramitata – cateva scaune si fotolii. Un ecran mare, instalat pe peretele din fata al scenei, si altul mai mic ce isi are locul chiar pe scena sunt ca doua spatii ajutatoare. Pe primul apare Emil Hurezeanu, in rolul Autorului. Din dorinta de a da veridicitate acestei povesti, dupa cum ne-a marturisit regizorul, s-a cautat o personalitate publica, care sa fie credibila in acest rol, oprindu-se la Emil Hurezeanu, "pentru ca e un om pe care l-ai putea aborda sa scrie o poveste complicata, daca l-ai intalni undeva si daca ti-ai propune acest lucru, dar si pentru discursul sau echilibrat si intelectual...". Astfel, "autorul" este prezent prin imagine video. Cel de-al doilea ecran serveste drept fotografia personajului despre care este vorba in scena respectiva (fiecare scena e scrisa pe un conflict puternic) si absenta fizica e inlocuita de prezenta in fotografie, cu anumite efecte care "sa transpuna o idee sau o stare". Contribuie si luminile si ilustratia muzicala, dar si peretii teatrului "folositi" in decor in forma lor obisnuita. Frumos construit si frumos jucat acest spectacol.
