x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Plecăm”, regia Krzysztof Warlikowski, în premieră națională la #FITSonline

„Plecăm”, regia Krzysztof Warlikowski, în premieră națională la #FITSonline

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Oct 2020   •   11:57
„Plecăm”, regia Krzysztof Warlikowski, în premieră națională la #FITSonline

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu difuzează online, pentru prima dată în România spectacolul „Plecăm”, în regia lui Krzysztof Warlikowski, producție Nowy Teatr Varșovia, spectacol în limba poloneză cu traducere în limbile română, engleză, rusă, lituaniană și ucraineană. Spectacolul va fi difuzat pe site-ul #FITSonline: www.sibfest.ro/fits-online, sâmbătă, 24 octombrie 2020, de la ora 18:00, iar înregistrarea va fi disponibilă pe site timp de 36 de ore, până luni, 26 octombrie 2020, ora 18:00.

 

Krzysztof Warlikowski revine la opera lui Hanoch Levin după 12 ani de la premiera spectacolului „Krum”, care a fost o mare descoperire în materie de abordare scenică a operei acestui autor, dar și un succes imens în cariera lui Warlikowski. De această dată regizorul polonez optează pentru textul „Cei ce-și fac bagajele”. Timpul care a trecut de la prima punere în scenă a textului lui Levin a marcat istoria Poloniei și Europa cu multe viraje dramatice. Cu ceva timp în urmă, Krum s-a întors în țara sa natală după o expediție nereușită în străinătate, plin de speranță pentru o viață împlinită. Însă acum, toată lumea împachetează bagaje spre o viață mai bună sau moare. Această mare migrație mondială a popoarelor din textul lui Levin își găsește latura locală, reflectând totodată toate anxietățile și schimbările care au loc la scară macro. Direcția spre care se îndreaptă personajele lui Levin este necunoscută, dar, fără îndoială, toată lumea încearcă să plece cât mai departe de „aici” și totuși nimeni nu vrea să plece de acasă. Când revine la autorii săi preferați, Warlikowski nu se mulțumește niciodată cu variante standard de abordare. Se pregătește o răzvrătire, o luptă a maturității împotriva încercării de însușire a teritoriului de libertate și împotriva închisorii în regimuri pașnice în schimbul supunerii. Viața nu aduce pace chiar și fără politică, cu atât mai puțin când vremurile sunt tulbure! Textul lui Levin, care este un punct de plecare pe care se construiește spectacolul, oferă o minunată galerie de personaje care va fi adusă la viață prin prezența scenică a companiei Nowy Teatr a lui Krzysztof Warlikowski din Varșovia. Subtitlul piesei - „Comedie cu opt înmormântări” - sună ca un subtitlu al unei piese muzicale care sugerează nevoia de a utiliza o „orchestră” excelentă formată din actori profesioniști, precum cei cu care Warlikowski lucrează de ani de zile. Deci, plecăm! Nu va fi ușor, dar nu vor exista compromisuri. Este timpul să plecăm! Să plecăm chiar acum!

 

 

PLECĂM

Nowy Teatr

După piesa „Cei ce-și fac bagajele”, de Hanoch Levin

 

Regia: Krzysztof Warlikowski

Traducere în poloneză: Jacek Poniedziałek
Adaptare: Krzysztof Warlikowski, Piotr Gruszczyński
Scenografie și costume: Małgorzata Szczęśniak
Muzică: Paweł Mykietyn
Lumini: Felice Ross
Mișcare: Claude Bardouil
Animații și videoclip: Kamil Polak
Dramaturgie: Piotr Gruszczyński
Asistent dramaturgie: Adam Radecki
Machiaj și peruci: Monika Kaleta
Distribuție: Agata Buzek, Andrzej Chyra / Maciej Stuhr, Magdalena Cielecka, Ewa Dałkowska, Bartosz Gelner, Maciej Gąsiu Gośniowski, Małgorzata Hajewska-Krzysztofik, Jadwiga Jankowska-Cieślak, Wojciech Kalarus, Marek Kalita, Dorota Kolak, Rafał Maćkowiak / Bartosz Bielenia, Zygmunt Malanowicz, Monika Niemczyk, Maja Ostaszewska, Jaśmina Polak, Piotr Polak, Jacek Poniedziałek, Magdalena Popławska
Director de scenă: Łukasz Jóźków
Asistenți regie: Katarzyna Łuszczyk, Adam Kasjaniuk
Director de producție: Hubert Prekurat
Manager tehnic: Paweł Kamionka
Responsabil de construcția decorului: Paweł Paciorek
Sunet: Mirosław Burkot
Lumina: Dariusz Adamski
Video: Antoni Mantorski
Machiaj: Joanna Chudyk, Monika Kaleta
Recuzită: Tomasz Laskowski
Garderoba: Ewa Sokołowska, Elżbieta Fornalska
Scenă: Tomasz Laskowski, Kacper Maszkiewicz
Traducere în engleză: Artur Zapałowski
Subtitrări: Zofia Szymanowska

×
Subiecte în articol: fitsonline