x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premieră la Teatrul Foarte Mic "39 de trepte"

Premieră la Teatrul Foarte Mic "39 de trepte"

de Sebastian S. Eduard    |    18 Ian 2015   •   15:06

Spectacolul "39 de trepte", după filmul omonim de John Buchan şi Alfred Hitchcock, adaptare de Patrick Barlow după o idee originală de Simon Corble şi Nobby Dimon, în regia Gabrielei Dumitru, va fi prezentat în premieră la Teatrul Foarte Mic miercuri, de la ora 19:00. "Povestea de spionaj a celor '39 de trepte” a fost creată în anul 1915, când a fost publicat romanul lui John Buchan. Celebritatea a venit, însă, în 1935, odată cu lansarea thrillerului plin de suspans şi mister regizat de Alfred Hitchcock. Actorii Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Viorel Cojanu, Claudia Prec şi Bogdan Talaşman sunt eroii acestui carusel comic în care teatrul se întâlneşte cu filmul. Elementele de recuzită de efect şi decorul inventat cu umor de scenograful Vladimir Turturica sunt surprizele care întregesc o comedie spumoasă.

×