M de la Murphy sau producția cu numărul 16 de la 9G la TNB, programul dedicate în exclusivitate tinerilor neangajați în instituții de spectacol, lansat de Naționalul bucureștean în 2014, are premiera în 15 septembrie 2020, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB.
Conceptul, regia și coregrafia sunt semnate de Andrea Gavriliu, un artist al cărui nume este cunoscut oamenilor de teatru și de dans, ea semnând colaborări cu unii dintre cei mai în vogă regizori ai momentului: Radu Afrim, Mihai Măniuțiu, Andrei Șerban. Cu Teatrul Național din București nu este la prima întâlnire, coregrafia unor spectacole importante din TNB fiind creația ei: Hoți de Dea Loher și Pădurea spânzuraților după Liviu Rebreanu (ambele în regia lui Radu Afrim).
M de la Murphy o lansează într-o zonă diferită față de ceea ce a lucrat Andrea Gavriliu până acum, dar poartă aceeași amprentă personală a obsesiei către mișcări perfecte, structură clară, improvizație controlată, alunecarea în comic atunci când te aștepți mai puțin. Iar tema aleasă, Legea lui Murphy, este ofertantă, universal-aplicată și verificată (de noi toți).
Limbajul propus devine accesibil prin cei 8 actori - performeri - Alexandru Chindriș, Eva Danciu, Roxana Fânață, Mariana Gavriciuc, Pedro Aurelian Gâfei, Flavia Giurgiu, Ciprian Valea, Tavi Voina, care susțin cu o energie debordantă ideile, formele, joaca și fatalitatea celebrelor ziceri ale lui Murphy. Acest cerc al privirii ironice este închis de obiectele simbolice sau semnele plastic - teatrale create de scenograful Alexandru Petre și controlate prin lumini misterioase de Cristian Șimon.
Un spectacol de teatru fizic, cu mult dans și mult umor, unde corpul și vocea performerilor – actori și dansatori – devin limbaj comic, susținut de un play-list musical reconfortant, variat și acaparator. Dansul și mișcarea se manifestă într-un uriaș puzzle dinamic.
Mereu am avut impresia că legile lui Murphy vorbesc despre eșec cu seninătate, ironie și o oarecare candoare. În acest context, cei opt performeri și-au inserat propria viziune despre existența noastră sisifică într-o construcție bazată de hazard. Astfel, o reprezentație va fi diferită de alta după ceea ce le va dicta gravitația, vântul și... „piatră, hârtie, foarfecă”.
„M de la Murphy” este un spectacol prin care am dorit să alătur opt corpuri, care provin din limbaje de mișcare diferite, modelate de stiluri variate de dans (și nu numai). Este o juxtapunere de culturi. Îmi imaginez toate aceste straturi ca pe componentele unei mari mașinării Rube Goldberg, al cărei mecanism este dansul". Andrea Gavriliu
Următoarele reprezentații: 15, 22 septembrie 2020, ora 20:30, la Amfiteatru TNB