x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Proiect inedit pus în scenă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Dansatori din trei țări au creat un spectacol fabulos, în doar 12 zile

Proiect inedit pus în scenă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Dansatori din trei țări au creat un spectacol fabulos, în doar 12 zile

25 Aug 2021   •   09:56
Proiect inedit pus în scenă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Dansatori din trei țări au creat un spectacol fabulos, în doar 12 zile

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a prezentat spectacolul „Reflexii”, un spectacol de dans elaborat, creat în cadrul proiectului  „People Power Partnership”, finanțat prin Europa Creativă.

Vibrant, captivant și sensibil, cu umbre și lumini, culoare și sunet, dar mai ales cu multă emoție, spectacolul  a fost creat în jurul ideii de reflexie, transpusă în scenă prin decorul spectaculos și prin mișcările de dans de o sensibilitate impresionantă ale tinerilor artiști, care au conceput întregul moment de-a lungul a 12 zile, la Sibiu, în perioada premergătoare FITS.

Prezentat în premieră la Festival și produs de TNRS, spectacolul pus în scenă de dansatorii din Alytus (Lituania), Freiburg (Germania) și România a fost prezentat în seara zilei de 21 august, la Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu, în fața unui public numeros.

Întreaga reprezentație este disponibilă pe YouTube și poate fi urmărită online.

Primul proiect outdoor în rezidență la Sibiu

Spectacolul a fost prefațat de o conferință moderată de criticul de teatru Octavian Saiu și la care au fost invitați Matthias Rettner, coordonator al proiectului, regizoarea Sigrun Fritsch, dansatorul român George Hădărig,  Alanis Martinec, dansatoare din Freiburg, Diana Dobre și Dan Bartha-Lazăr, reprezentanți ai proiectului.

„People Power Partnership este un proiect de participare, deoarece noi suntem de părere că viitorul teatrului constă în a participa; toți tinerii vor să ia parte la ceva. Ca să îi includem pe tineri în dans, trebuie să le scoatem în valoare calitățile, abilitățile și să le aducem pe scenă. Putem vedea rezultatele uriașe dacă ne susținem reciproc și ne punem unii pe alții în valoare”, a declarat Matthias Rettner, coordonatorul proiectului.

„Ne-am dezvoltat mult în această perioadă. Această prestație este preferata mea pentru că am ajutat o generație tânără să evolueze”, spune regizoarea Sigrun Fritsch.

„Pentru mine este un vis devenit realitate să mă aflu aici, cu acești oameni minunați, care depun niște eforturi extraordinare”, a spus George Hădărig, dansator selectat din România.

„Sunt foarte recunoscătoare că eu, ca dansatoare, am oportunitatea de a aduce hip hop sau orice fel de dans pe scenă. Ceea ce mi se pare foarte special la acest proiect este faptul că ne-am cunoscut abia acum 12 zile și suntem deja atât de conectați încât reușim să ne scoatem în valoare abilitățile unul altuia”, a declarat Alanis Martinec, dansatoare din Freiburg.

„Este primul proiect outdoor în rezidență la care teatrul lucrează. Suntem ca o familie, repetițiile, cinele și toate activitățile se întâmplă în același loc, ceea ce face proiectul foarte special”, a mărturisit Diana Dobre, coordonatorul și reprezentantul părții române implicate în proiect.

Pornind de la ideea potrivit căreia domeniul în care artiștii invitați activează  este unul marcat de reguli și principii stricte, criticul de teatru Octavian Saiu a provocat o discuție în jurul posibilității ca acesta să devină un câmp deschis, unde să punem în valoare toate stilurile diferite și să încorporeze limbi diferite.

„Este o libertate aparte atunci când ești pe scenă, este cu totul altceva: timp de o oră, cât durează spectacolul, nu știm că acesta există sau că noi existam, dar știm că suntem cu toții împreună”, a mărturisit dansatorul George Hădărig.

×