Pterodactili e o comedie dementă despre oameni certați cu propriile identități. Textul, care pare scris de un fiu obraznic al lui Ionesco, e plin de non sequitur-uri și clișee care curg atât de natural, încât te trezești întrebându-te dacă ce vezi e o comedie sau un cringefest. La fel ca în viață, personajele vorbesc între ele dar nu se ascultă niciodată, și tot la fel ca în viață, se ascund în citadela minții lor, își creează proiecții sau rămân blocate în trecut, refuzând cu încăpățânare să vadă realitatea imediată.
Spectacolul nu e nici comedie spumoasă, nici comedioară, e o poveste grotescă de familie.
Ce legătură are asta cu pterodactilii din titlu? Ne-am dori foarte mult să vă lămurim, dar… - Radu Iacoban, regizorul spectacolului
- premieră pe țară -
de Nicky Silver
traducerea: Radu Iacoban
Distribuția:
Todd Duncan - Dan Pughineanu
Emma Duncan, sora lui Todd - Ioana Niculae
Tommy McKorckle, logodnicul Emmei - Alex Popa
Grace Duncan, mama lui Todd și a Emmei - Mihaela Trofimov
Arthur Duncan, tatăl lui Todd și al Emmei - Doru Bem
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica: Aida Šošić
Lighting design: Cristian Șimon
Producător delegat: Vasea Blohat
Pentru prima sa colaborare cu Teatrul EXCELSIOR, Radu Nica a ales o piesă scrisă de doi artiști extrem de relevanți pentru scena teatrală contemporană (amândoi parte din echipa prestigiosului Teatru Maxim Gorki din Berlin) și inspirată de Yuval Noah Harari, unul dintre cei mai importanți istorici și gânditori ai momentului.
Piesa propune o incursiune într-un viitor nu foarte îndepărtat, care redefinește limitele umanității, intimității și eticii (sociale și digitale).
În viziunea lui Radu Nica, (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în Secolul XXI este un spectacol dinamic și fascinant vizual, construit într-o cheie absurdă, cu umor inteligent, ironie, dar și cu multă empatie pentru vulnerabilitatea unor oameni în căutarea sensului vieții, dincolo de tirania ecranelor și a procesoarelor. O montare care ne face atenți la promisiunile revoluției tehnologice, dar mai ales la modul în care aceasta ne influențează viața de zi cu zi – relațiile, alegerile, atitudinile sociale, felul în care comunicăm și în care ne conectăm, real sau virtual, unii cu alții.
Prin intermediul mai multor secvențe extrem de spectaculoase, în care actorii-perfomeri ai Teatrului EXCELSIOR testează cu umor diferite mijloace de expresie artistică, jucându-se inclusiv cu propriile limite în raport cu tehnologia, (R)Evoluție explorează care ar putea fi ultima frontieră pentru homo digitalis. Ce se întâmplă atunci când viața nu mai are surprize, când devenim colecții de date, ușor de prelucrat și de interpretat de un algoritm, care generează răspunsuri automate? Un viitor deloc improbabil, în care utopică este doar incertitudinea și în care liberul arbitru pare că nu ne mai aparține.
(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în Secolul XXI
de Yael Ronen și Dimitrij Schaad
text inspirat de Yuval Noah Harari
Traducere: Mircea Sorin Rusu
Regie: Radu Nica
Scenografie: Theodor Cristian Niculae
Mișcare scenică: Florin Fieroiu
Video design: Andrei Cozlac
Lighting design: Traian Marin
Muzică și sound design: Adrian Piciorea
Producător: Camelia Moroianu
Distribuție:
Richard “Ricky” Martin - Mircea Alexandru Băluță
Dr. Stefan Frank - Alex Călin
Tatjana - Oana Predescu
Lana - Andreea Hristu
René - Alex Popa
Alecto - Matei Arvunescu