x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Purcărete, sâmbătă şi duminică în FNT

Purcărete, sâmbătă şi duminică în FNT

04 Noi 2010   •   00:00
Purcărete, sâmbătă şi duminică în FNT
Sursa foto: Jayne Morley/

"Regele moare" de Eugčne Ionesco este noul spectacol marca Silviu Purcărete. A fost realizat în străinătate, iar sâmbătă şi duminică va fi prezentat românilor în Festivalul Naţional de Teatru. Lumea caută bilete, dar nu se mai găsesc. Norocoşii însă vor putea vedea producţia la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.

Echipa aleasă de Silviu Purcărete este internaţională. Artişti din Franţa şi Slovenia i s-au alăturat, evident el selecţionându-i. Compozitorul francez de origine română Vasile Şirli îi este şi la acest spectacol alături.

"Silviu Purcărete atacă această piesă care până de curând mi se părea că-i este complet străină, iar eu încerc să-i înţeleg motivele. De ce o face acum? Simplă întâmplare? Decizie arbitrară? Înţeleg, după ce am văzut şi revăzut «Faust»-ul lui, operă «summum», că aici debuteză un nou ciclu, care s-ar putea numi regizorul şi moartea. «Regele moare» se înscrie, pentru Purcărete, regizorul, în filiaţia goethiană. El, epicureanul, sedus până acum de Rabelais, începe să se distanţeze de acesta pentru a-şi pune întrebări tocmai despre cea mai bună cale de a pleca, despre ce implică această plecare şi despre ce păstrează ea din punct de vedere al «teatralităţii». El, care a pus în scenă «Faust» ca operă testamentară în care destinul protagonistului şi acela al teatrului se confundă cu o strălucire aparte, abordează acum «Regele moare», piesă în care Ionesco, pe un fond de teamă exacerbată, pune în mişcare toate mijloacele teatrale fără nici cea mai mică economie. Fără îndoială tocmai asta îl atrage pe Purcărete, care, montând «Regele moare», doreşte să se confrunte cu moartea pe fondul încrederii acordate teatrului... iată ce mi se pare că face legătura între marele proiect faustian deja împlinit şi cel ionescian, care urmează", spune George Banu referindu-se la distinsul regizor Silviu Purcărete.

Distribuţia îi include pe actorii Jacques Bourgaux, Marie Cayrol, Daphné Millefoa, Karelle Prugnaud, Laurent Schuh, Vojko Zidar. Scenografia o semnează acelaşi Silviu Purcărete.

×
Subiecte în articol: teatru