Aflat permanent în centrul atenţiei publicului, regizorul Radu Afrim revine pe scena TNB cu o nouă provocare, optând și de această dată pentru o dramatizare, cea a unui roman care a stârnit un val de interes imediat după apariţia sa, în 2022 - „Repetiție pentru o lume mai bună” de Mihai Radu.
Atras de literatura aparent non-dramatică în care vede „un potențial scenic uriaș”, Radu Afrim își reconfirmă această opțiune și explică: „Cert e că îmi apropriez atmosfera prozelor/poemelor pe care le mut în teatru. Spectatorii o descoperă mai întâi în spectacolele mele de multe ori, apoi fug la carte. E un drum posibil (…) Mă interesează foarte mult scriitura. Simt vibe-ul ei” (citat din interviul realizat de Ana Maria Sandu și Marius Chivu, Dilema Veche, nr. 985/2023).
Cunoscut jurnalist de satiră (sunt de notorietate colaborările sale cu săptămânalul „Cațavencii” și cu emisiunea „Starea nației”), Mihai Radu este și în romanele sale același profesionist al sarcasmului și lucidității pe care îl întâlnim în articolele sale de presă. Ultimul său roman, „Repetiție pentru o lume mai bună”, apărut la Editura Polirom în iulie 2022, este romanul unei crize. O criză generalizată, „o Matrioșka de crize”, cum declara autorul într-un interviu, care se resimt la nivel moral, politic, ecologic, civilizațional. O istorie despre o familie românească obișnuită, plasată în Bucureștiul de azi, dar atât de definitorie pentru întreaga civilizație occidentală a momentului. Romanul oferă material ludic, dar şi psihologic dens şi ofertant pentru „un spectacol despre multe despărțiri: despărțirea dintre soți și iubiți, dintre părinți și copii, dintre o generație și alta, despărțirea de trecut, de speranțe, și, de ce nu, despărțirea chiar de viitor.” Toate acestea cu o supradoză de umor contemporan.
O poveste despre fiecare dintre noi, pe care Radu Afrim o aduce în scenă în stil propriu, mereu surprinzător, mustind de „probleme ale sufletului în excursia lui prin lumea vizibilă”. În noul său spectacol, Radu Afrim îşi concentrează atenţia asupra vieţii privite de tânărul autor Mihai Radu ca un loc de joacă ”…unde sunt moartea, sexualitatea, nostalgiile adolescenței și ale tinereții, speranțele… într-un joc când candid și naiv, când crud, înspăimântător”.
„Stând la masă cu Radu Afrim și cu actorii, fiecare apucând dialoguri, descrieri, monologuri din roman… probându-le parcă, așa cum ai proba haine într-un butic, am trăit pe viu această fantastică experiență: să vezi cum se transformă cuvintele tale în gesturi, priviri, râsete, lacrimi. Te simți cumva dumnezeu, dar un dumnezeu care face pe el de frică: „Fuck, dacă nu iese lumea așa cum vreau?”, povesteşte Mihai Radu despre naşterea acestui spectacol pe care-l veţi putea vedea pe scena Sălii „Ion Caramitru” a TNB.
Vă invităm să accesaţi pagina de internet tnb.ro, pentru a putea achiziţiona locuri la următoarele spectacole, programate să aibă loc în Sala „Ion Caramitru” a TNB, în zilele de 8, 12 şi 21 aprilie, de la ora 19.30.
„Repetiție pentru o lume mai bună”
Dramatizare de Mihai Radu şi Ionuţ Sociu
Regia Radu Afrim
Scenografia Irina Moscu
Video Design Andrei Cozlac
În distribuţie:
Marius Manole, Marius Bodochi, Mirela Oprişor,
Natalia Călin, Raluca Aprodu, Emilian Oprea,
Istvan Teglas, Crina Semciuc, Emilian Mârnea,
Ciprian Nicula, Ştefan Iancu, Irina Movilă, Cătălina Mihai.