x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Radu Beligan, în turneu cu "Egoistul"

Radu Beligan, în turneu cu "Egoistul"

05 Mar 2010   •   00:00
Radu Beligan, în turneu cu "Egoistul"
0-115568-egoistulnoufinalfinalnodate.jpgActorul Radu Beligan va efectua un turneu, în patru oraşe din ţară, cu spectacolul "Egoistul", a cărui regie o şi semnează. Reprezentaţiile vor începe la 15 martie, la Constanţa, conform vreaubilet.ro. În "Egoistul", Radu Beligan joacă alături de actori din generaţii diferite ­ Damian Crâşmaru, Sanda Toma, Simona Bondoc, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Ileana Olteanu, Tomi Cristin şi Silviu Biriş. Potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional Bucureşti, "marele actor va îmbrăca din nou haina celebrului său personaj, Leon Saint-Pe, din piesa lui Jean Anouilh, «Egoistul», spectacol care, din 2004, se joacă invariabil cu casa închisă".

Turneul, care debutează la Sala Sindicatelor din Constanţa, va continua la Cluj-Napoca (12 aprilie, Teatrul Naţional), Iaşi (26 aprilie, Casa de Cultură a Studenţilor) şi Timişoara (10 mai, Opera Naţională).

Radu Beligan are una dintre cele mai prolifice cariere din filmul românesc, el debutând în cinematografie în anul 1943, în ecranizarea lui Jean Georgescu după "O noapte furtunoasă", a lui I.L. Caragiale. De atunci, artistul a jucat în producţiile unor regizori care au făcut istorie în filmul românesc, de la Paul Călinescu, Jean Mihail şi Ion Popescu Gopo până la Radu Mihăileanu şi Lucian Pintilie.
Pe lângă zecile de premii obţinute de-a lungul impresionantei sale cariere, Beligan a primit în 2009 premiul de excelenţă acordat de Senatul Uniunii Teatrale din România şi premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

×
Subiecte în articol: teatru