Vineri, 6 august, de la ora 21, la Harlequin by the Sea din Mamaia publicul aflat la mare şi cel din Constanţa este invitat la spectacolul Femeia, eterna poveste, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, o producţie a Teatrului „Stela Popescu” din Bucureşti.
În seara de 6 august, Harlequin by the Sea din Mamaia va deveni gazda acţiunii care se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria (Ana Maria Ivan), proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel (Cristian Neacşu). Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, în interpretarea Crinei Matei şi a lui Daniel Filipescu, precum Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, Femeia, eterna poveste, Ce faci astă seară tu şi nu numai. La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.
O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.
În distribuţie se găsesc actorii Crina Matei, Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă/Raul Kusak – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile. Spectacolul este o producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Teatrul „Stela Popescu”
Spectacolul programat pe 6 august, ora 21 la Harlequin by the Sea (situat pe Bulevardul Mamaia, lângă Hotel Central) se va relua pe 3 septembrie.